26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fasonarea teilor, o operaţiune apreciată de unii, hulită de alţii
Fasonarea teilor, o operaţiune apreciată de unii, hulită de alţii
Fasonarea celor 500 de tei de pe străzile Domnească, Coşbuc şi Brăilei, care a fost făcută de angajaţii Societăţii de Gospodărire Urbană şi care a fost o acţiune care a stârnit critici din partea presei dar şi a comisarilor Gărzii de Mediu Galaţi, care au sancţionat societatea pentru modul defectuos în care ar fi realizat această operaţiune, este privită totuşi cu ochi bună de unii gălăţeni, care au ţinut să semnaleze acest lucru ziarului nostru. George Luchiniuc ne-a spus că fasonarea teilor care sunt pe strada Brăilei şi George Coşbuc a fost un lucru bun deoarece noaptea, când merge cu maşina, strada este luminată corespunzător, lucru care nu se întâmpla atunci când coroanele bogate ale teilor împiedicau acest lucru. „În plus, pe strada Brăilei mi se pare că teii care au fost fasonaţi şi care au început recent să intre în vegetaţie au un aspect mult mai îngrijit, exact ca în occident. Unele lucruri au început să meargă în oraş mai bine sau mai rău, dar nu mai sunt atâtea chioşcuri, străzile s-au mai reparat, copacii au fost fasonaţi de crengi... Sper să se facă şi locuri de muncă”, ne-a mai spus cititorul.
Pe strada Domnească, unde s-au uscat trei tei, fasonarea a făcut ca crengile să nu mai fie o greutate pentru liniile de troleu aflate la înălţime. Nu ştim dacă punctul de vedere al lui George Luchiniuc este unul singular, aşa cum nu ştim dacă nu sunt gălăţeni care gândesc exact contrariul, însă timpul va arăta dacă numărul teilor care se vor usca va fi unul foarte mare sau dacă situaţia nu a fost chiar aşa de alarmantă, chiar dacă Societatea de Gospodărire Urbană a fost sancţionată cu 50.000 de lei de către comisarii Gărzii de Mediu Galaţi.


Articole înrudite