Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” organizează miercuri, 25 august, 2021, ora 14.00, vernisajul expoziţiei temporare foto-documentară „Tranziţia către comunism. 23 august 1944 – 30 decembrie 1947 la Galaţi”, documentată şi pregătită de muzeograf Mihaela Damian.
„Perioada cuprinsă între 23 august 1944 şi 30 decembrie 1947 a reprezentat, în istoria contemporană românească, un interval încărcat de speranţă şi tragism, în care s-au confruntat două proiecte de societate, proiectul democratic şi cel totalitarist al comuniştilor din România îndrumaţi şi sprijiniţi nemijlocit de sovietici. În doar trei ani, evenimentele de pe scena politică s-au derulat cu repeziciune, iar odată cu instalarea la 6 martie 1945 a guvernului dr. Petru Groza schimbările din plan social şi instituţional au arătat limpede direcţia spre care se îndrepta România. Despre modul în care s-au petrecut toate aceste schimbări la Galaţi, despre personajele care s-au aflat în prim-planul scenei politice locale şi cum a trăit populaţia oraşului o perioadă dificilă marcată de distrugerile războiului, lipsuri, foamete şi de obligaţiile împovărătoare ce decurgeau din condiţiile armistiţiului, veţi afla prin intermediul acestei expoziţii inedite”, spune Mihaela Damian.
Vernisajul expoziţiei va avea loc la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, Secţia Lapidarium, str. Maior Iancu Fotea, nr. 2 bis (vizavi de Biserica Greacă). Expoziţia va rămâne deschisă timp de o lună.