Tribunalul Galaţi a analizat ieri raportul de expertiză, ce vizează demolarea pizzeriei Da-Isi, în cadrul procesului deschis de proprietarul imobilului, Isidoro Panetta. Italianul a cerut în justiţie contravaloarea de piaţă a clădirii unde a funcţionat pizzeria Da-Isi, a utilajelor existente în aceasta, dar şi daune morale în sumă de 250.000 de euro după ce autorităţile locale au decis demolarea imobilului construit pe mormintele călugărilor din curtea bisericii Mavramol. Pe lista celor acţionaţi în judecată se numără Primăria Galaţi, dar şi mai mulţi foşti sau actuali oficiali locali, în frunte cu fostul primar, Dumitru Nicolae, ex-viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, Vasile Onofrei - inspector asistent la Direcţia Tehnică, Laura Bucă - şef Birou Cadastru şi Florentina Iugan - fost arhitect-şef al municipiului Galaţi. Pizzeria Da-Isi a fost demolată după ani de zile de procese între preotul paroh al bisericii Mavramol şi autorităţile locale, care au decis finalmente să pună în executare hotărârea judecătorească, ce viza demolarea imobilului. Instanţa urmează să stabilească acum dacă sunt necesare precizări suplimentare la raportul de expertiză, urmând ca apoi să decidă dacă italianul Isidoro Panetta este îndreptăţit să primească despăgubiri. Proprietarul fostei pizzerii Da-Isi nu este la prima întâlnire cu justiţia gălăţeană, Isidoro Panetta fiind condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare în 2008 pentru furt de electricitate, iar un an mai târziu a fost cercetat într-un dosar de evaziune fiscală.