Un gălăţean se chinuie să scape de poprirea pe salariu pentru un credit pe care îl plătise cu patru ani în urmă. Alin Gabriel Secară, de profesie jandarm, a cumpărat un calculator în 2006, urmând să îl achite prin plata a 36 de rate lunare către banca TBI Credit SA, care îi acordase un credit de 1.500 de euro în acest sens. La un moment dat, nu a mai reuşit să achite ratele, iar banca i-a pus poprire pe salariu pentru a-şi recupera banii. Coşmarul tânărului părea că s-a încheiat în 2009, când banca i-a ridicat poprirea de pe salariu după achitarea creditului, a penalităţilor de întârziere, dar şi a cheltuielilor de executare silită. Nu avea să fie aşa, pentru că în 2012 banca s-a trezit că ultima rată a creditului, în valoare de 45 de euro, nu ar fi fost achitată. Numai că acum nu mai este vorba să achite doar 45 de euro, ci 871 de euro, ce ar reprezenta dobânzi, penalităţi de întârziere şi, din nou, cheltuieli de executare silită.
„Am fost anunţat în 2009 că am achitat toate ratele. Am fost notificat prin executorul judecătoresc că mai am de plătit o singură rată, dar la care s-au adăugat dobânzi la dobânzi. Cum este posibil aşa ceva? Este o bătaie de joc!”, ne-a declarat Alin Gabriel Secară.
O ultimă şansă, în justiţie
Bărbatul a avut probleme de sănătate după ce a aflat că va fi executat silit pentru a doua oară, mai ales că noua poprire se realizează pentru o sumă pe care acesta susţine că nu o datorează. Judecătoria Tecuci a respins recent contestaţia tecuceanului, dar bărbatul a atacat decizia la Tribunal, cu speranţa că nu va fi nevoit să scoată din buzunar aproape 900 de euro, pe care nu îi datorează.
Cazul gălăţeanului nu este singular, băncile făcându-şi un obicei din a-şi anunţa cu foarte mare întârziere clienţii despre datorii modice, la care au adăudat, foarte convenabil, penalităţi şi dobânzi uriaşe. Este şi cazul Violetei Iancu, care s-a trezit cu poprire pe salariu pentru o factură de 27 de lei, veche de nouă ani, dar la care se adaugaseră penalităţi de întârziere de peste 4.000 de lei.