17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Evaluarea Naţională 2017 - Calendarul pentru clasele a II-a, a IV-a, a VI-a şi a VIII-a
Evaluarea Naţională 2017 - Calendarul pentru clasele a II-a, a IV-a, a VI-a şi a VIII-a
Şcoala se reia în 2017 pe 9 ianuarie, iar elevii trebuie să se gândească deja la examenele din acest an. Evaluarea naţională din 2017 are deja calendarul stabilit de către Ministerul Educaţiei. Primii vor începe şcolarii din clasa a II-a, pe 10-13 aprilie. Urmează Evaluarea naţională pentru clasa a IV-a, pe 3-5 mai, Evaluarea Naţională pentru clasa a VI-a, pe 10-11 mai, şi, la final, Evaluarea Naţională pentru clasa a VIII-a, între 19 şi 30 iunie.
Evaluarea Naţională 2017 este primul examen din viaţa micilor şcolari, de aceea el trebuie tratat cu mare atenţie atât de către elevi dar, mai ales, de către părinţi şi profesori.
În 2017, primii care vor intra în "focurile" examenelor sunt elevii din clasa a II-a. Evaluarea Naţională 2017 pentru clasa a II-a este programată între 10 şi 13 aprilie 2017, având examene la Limba Română sau cea maternă, scris şi citit, plus Matematică. 
La aproape o lună distanţă începe Evaluarea Naţională 2017 la clasa a IV-a, care va cuprinde examinare la Limba Română (3 mai), Matematică (4 mai) şi Limba Maternă (5 mai).
Tot în luna mai are loc şi Evaluarea Naţională 2017 pentru clasa a VI-a. Aici avem disciplina Limbă şi Comunicare (pe 10 mai), urmată de Matematică şi Ştiinţe (pe 11 mai). Testările de la finalul clasei al VI-a sunt interdisciplinare. Testul de limbă şi comunicare cuprinde Limba şi literatura română şi Limba modernă, iar testul de Matematică şi ştiinţe cuprinde Matematică, Fizică şi Biologie.
Evaluarea Naţională 2017 pentru clasa a VIII-a este mai elaborată, aceasta urmând să debuteze pe 19 iunie cu proba scrisă la Limba şi Literatura Română. Urmează Matematica, pe 21 iunie, şi Limba şi literatura maternă, pe 22 iunie. 
Pentru 2017, Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a a suferit câteva modificări de procedură. Asemenea absolvenţilor de liceu care susţin Bacalaureatul, candidaţii care contestă nota obţinută vor fi puşi să completeze şi să semneze o cerere tipizată care va menţiona faptul că nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii. 
De asemenea, Ministerul Educaţiei a anunţat că din Metodologia de desfăşurare a fost scoasă prevederea că nota finală se modifică doar dacă există o diferenţă de 0,5 puncte între nota iniţială şi cea de după contestaţie. O altă prevedere nouă îi vizează pe profesorii care vor face parte din comisiile de organizare, cele de evaluare şi cele de contestaţii. Aceştia va trebui să semneze o declaraţie scrisă în care vor menţiona că nu au rude sau afini până la gradul al IV-lea printre candidaţii care participă la respectiva sesiune a Evaluării Naţionale. 
 
Calendar Evaluare Naţională 2017 clasa a II-a
 
10 aprilie 2017: Scris - Limba română / Scris - Limba maternă
11 aprilie 2017: Citit - Limba română / Citit - Limba maternă
12 aprilie 2017: Matematică
13 aprilie 2017: Scris - Citit Limba română pentru minorităţile naţionale
 
Calendar Evaluarea Naţională 2017 clasa a IV-a
 
3 mai 2017: Limba română
4 mai 2017: Matematică
5 mai 2017: Limba maternă
 
Calendar Evaluare Naţională 2017 clasa a VI-a
 
10 mai 2017: Limbă şi comunicare
11 mai 2017: Matematică şi ştiinţe
 
Calendar Evaluarea Naţională 2017 clasa a VIII-a 
 
7 - 9 iunie 2017: Înscrierea la Evaluarea Naţională
9 iunie 2017: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a 
19 iunie 2017: Limba şi literatura română - proba scrisă
21 iunie 2017: Matematică - proba scrisă
22 iunie 2017: Limba şi literatura maternă - proba scrisă
26 iunie 2017: Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00)
26 iunie 2017: Depunerea contestaţiilor (orele 16:00 - 20:00)
27-29 iunie 2017: Rezolvarea contestaţiilor

Articole înrudite