Programul "Euro200" pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare se va derula şi în anul 2011, pentru elevii şi studenţii din şcolile româneşti. Condiţiile pentru a obţine acest ajutor sunt ca solicitările să vină din partea elevilor/studenţilor din învăţământul de stat sau particular acreditat, cu vârsta de până la 26 de ani şi care au un venit brut pe membru de familie sub 150 de lei. Depunerea cererilor pentru programul "Euro200" a început deja şi va continua până pe 21 aprilie 2011. Cererile se depun la secretariatele unităţilor de învăţământ împreună cu copii după actele de identitate ale solicitanţilor şi adeverinţă de venit. De asemenea, elevii/studenţii trebuie să aibă o situaţie şcolară” echilibrată”, nu se admit cereri din partea celor cu medii foarte mici sau care au multe absenţe nemotivate. Numărul de beneficiari va fi stabilit în funcţie de fondurile alocate acestui program, cuprinse în bugetul Ministerului Educaţiei pentru anul 2011, conform legislaţiei în vigoare. După depunerea cererilor va urma o perioadă în care se va verifica eligibilitatea solicitărilor, iar lista cererilor aprobate prin ordin de ministru va fi postată pe site-ul ministerului. În data de 3 iunie, în fiecare unitate de învăţământ participantă la program se va afişa lista beneficiarilor. Eventualele contestaţii se depun în termen de 5 zile şi se soluţionează până în data de 23 iunie. După această dată şi până la finalul lunii iulie se vor elibera bonurile valorice cu care elevii îşi pot achiziţiona calculatoarele. Data limită până la care se pot folosi bonurile valorice este 31 august.