După trei zile de examene fără niciun eliminat la Bacalaureat, odată cu prima probă scrisă, susţinută ieri la Limba şi Literatura Română, elevii şi-au dat din nou în stambă. Profesorii au fost nevoiţi să elimine trei elevi surprinşi cu telefoanele mobile asupra lor, în ciuda numeroaselor atenţionări primite pentru a le lăsa la intrarea în sălile de examen. “Sunt anunţuri pe fiecare sală de examen că trebuie să predea telefoanele mobile, profesorii supraveghetori îi atenţionează asupra acestui aspect la intrarea în clase. Nu ştiu ce altceva am mai putea face ca să înţeleagă că nu au voie cu telefoanele mobile”, ne-a declarat inspectorul şcolar general Laura Marin.
Peste 2.800 de elevi s-au înscris pentru susţinerea examenului de Bacalaureat în cea de-a doua sesiune la Galaţi, pe 29 august urmând ca elevii să dea proba obligatorie a profilului, iar pe 31 august - proba la alegere a profilului şi specializării.
Absenteism în masă
Absolvenţii clasei a XII-a au serioase probleme în a se prezenta măcar la probele de la Bacalaureat. O dovedeşte absenţa din ce în ce mai pronunţată la fiecare dintre examenele de la Bacalaureat. Astfel, din cei 620 de elevi ce trebuiau să se prezinte pentru susţinerea competenţelor de comunicare în Limba Română în prima zi a Bacalaureatului, 108 candidaţi nu au mai venit. Deşi aveau şansa să dea proba a doua zi, nici măcar un singur elev programat pe 20 august nu s-a mai prezentat. La evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională au venit 536 de elevi, iar 121 au absentat, situaţia repetându-se şi la evaluarea competenţelor digitale. Au răspuns prezent doar 526 de elevi, în timp ce alţi 96 au preferat să rămână acasă, deşi rezultatul obţinut de fiecare candidat la evaluări nu s-a exprimat prin note sau prin calificative, ci prin stabilirea nivelului de competenţă, în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu.
Pe 2 septembrie vor fi afişate rezultatele, urmând ca în aceeaşi zi să fie depuse şi contestaţiile, iar pe 5 septembrie candidaţii înscrişi în a doua sesiune a Bacalaureatului vor afla rezultatele finale.