În satul Costi din comuna Vânători se desfăşoară lucrări la mai multe drumuri comunale, ce se impun după racordarea la sitemul de apă şi canalizare. În consecinţă, acestea au fost supraînălţate, fiind prevăzute cu rigole pentru scurgerea apelor. Parte dintre localnici apreciază că astfel drumurile lor au fost îngustate şi dacă anterior puteau circula două maşini, pe două sensuri de mers ale drumului, acum acestea nu mai au loc. Mai mult, localnicii s-ar fi plâns primăriţei că le este îngustat drumul şi ar fi fost expediaţi cu replici de genul „Ştiu drumarii ce au de făcut!”.
Contactată telefonic de noi, Sicuţa Murgu (PNL), primarul comunei Vânători, de care aparţine satul Costi, a fost în primă fază deranjată că localnicii au preferat să se ducă la presă cu jalba în proţap, în loc să o viziteze la Primărie. Apoi, aceasta ne-a oferit detaliile problemei, din punctul său de vedere. A precizat că lucrările respective se desfăşoară pe mai multe străzi ale satului Costi, fiind o lucrare mai amplă, ce se va desfăşura pe o perioadă de 60 de zile. Acele drumuri vor fi prevăzute cu spaţii (şanţuri) corespunzătoare scurgerii apelor şi rigole. Lucrările pe acele străzi se realizează ca urmare a racordării la sistemul de apă şi canalizare a locuinţelor construite în zone ce au aparţinut extravilanului şi ca urmare a dezvoltării localităţii. Drumurile respective şi terenurile au fost introduse ulterior în intravilan, însă acestea trebuie să şi corespundă standardelor prevăzute pentru drumuri comunale. Sicuţa Murgu a declarat: „Nu am strâmtat drumurile. Le-am făcut pante de scurgere a apei, rigole. Din contră, am nişte situaţii în care ei au îngustat drumul, construind pe proprietăţile personale drumuri de servitute, între ei, care erau însă prea înguste, iar maşinile de la ambulanţă şi intervenţii nu puteau ajunge până la ei. Drumul are 5 metri. Mai lat de atât nu l-am putut face, pentru că este prea scump şi nu sunt fonduri suficiente în această perioadă. Problema drumurilor este prinsă într-un proiect cu o lucrare licitată. Ideea e să facem drumuri de circulat”.
Apoi, primăriţa a adăugat: „Aşa sunt oamenii, niciodată nu poţi să îi mulţumeşti: dacă nu le faci, de ce nu le faci... dacă le faci, de ce ai făcut aşa?!”.
Spre finalul convorbirii telefonice, primăriţa comunei Vânatori ne-a declarat că intenţiona să se deplaseze pe teren, pe străzile aflate în lucru.
Dacă primăriţa şi localnicii nou veniţi, în fostele zone de extravilan, vor reuşi să îşi remedieze problemele de comunicare, probabil că pe viitor aceasta nu îi va mai trimite la plimbare atunci când ei vor fi nemulţumiţi pe diferite chestiuni şi nici ei nu vor mai prefera să îşi spună păsurile direct jurnaliştilor.