Peste 24 de milioane de lei datorau cele nouă spitale gălăţene către furnizori, iar cum după 1 iulie aceste unităţi au trecut la autorităţile locale, se părea că Ministerul Sănătăţii să plătească toată datoria şi nu cele făcute până în martie cum se stabilise iniţial. Cel puţin aşa a lăsat, la Galaţi, să se înţeleagă Cseke Atilla, ministrul Sănătăţii. La sfârşitul acestei săptămăni Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate şi Direcţia de Sănătate Publică au validat sumele care vor fi plătite de către Ministerul Sănătăţii spitalelor aflate acum în grija autorităţilor locale. Nu s-au validat decât datoriile făcute până pe 31 martie 2010, adică circa 19 milioane de lei. Restul, datoriile făcute între 31 martie şi 1 iulie - data preluarii spitalelor de către autorităţile locale -, nu se ştie cine şi cum le va plăti. „19.629.064 de lei reprezintă datoria trecută de termenul de plată pe care o au spitalele gălăţene către furnizori. Din această suma s-au plătit aproape 2 milioane de lei, astfel încât Ministerul Sănătăţii mai are de achitat 17.974.000 lei. Această sumă va fi plătită eşalonat, în funcţie de felul în care Ministerul Sănătăţii va aloca aceşti bani. Este vorba de datorii făcute până pe 31 martie 2010, aşa cum s-a precizat iniţial în ordonanţa care reglementa această plată”, a precizat directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Olimpia Buzia. 87,54% din cele 19 milioane reprezintă doar datoria către furnizori a Spitalului de Urgenţă. Din cele 19 milioane de lei, datoria recunoscută de ministerul de resort a spitalelor către furnizori, cea mai mare sumă este datorată furnizorilor de medicamente. „Din datoria validată, adică 19.629.064 lei, 12.989.810 lei reprezintă datoria până la 31 martie 2010 pe care o au spitalele gălăţene către furnizorii de medicamente. Încă 1.933.337 lei reprezintă datoria către furnizorii de materiale sanitare, iar restul - datorii către alte tipuri de furnizori”, a precizat directorul Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Valentin Boldea. Se aşteaptă ca în 90 de zile această sumă să fie plătită eşalonat de către Ministerul Sănătăţii.