17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Doar 17% dintre computerele din şcolile gălăţene sunt mai noi de patru ani
Doar 17% dintre computerele din şcolile gălăţene sunt mai noi de patru ani

Potrivit unui raport al Inspectoratului Judeţean Şcolar Galaţi, în cele 122 de şcoli generale şi licee cu profil matematică-informativă din judeţul Galaţi există 4.458 de computere, însă numai 777 din acestea sunt mai noi de 4 ani. Restul de peste 3.600 de computere au o vechime de 6-7 ani, în unele scoli existând chiar şi computere din 2005.
Mai mult, de câţiva ani, de când a expirat contractul de leasing pentru licenţa Microsoft, şcolile duc lipsă şi de programe adecvate. Acest lucru face ca elevii să lucreze extrem de greu pe ele, dar şi profesorii, căci există o mulţime de softuri educaţionale pe care dascălii nu le pot folosi, din cauza computerelor neperformante.  
Situaţia existentă în şcolile gălăţene a fost semnalată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, care a vorbit despre necesitatea achiziţiei de noi computere. Intervenţia instituţiei a venit ca urmare a faptului că inspectoratul a făcut, recent, o inventariere a computerelor existente în şcolile gălăţene. Vestea bună este că toate unităţile şcolare din judeţ au computere şi au acces la reţeaua de internet. Din păcate, vechimea computerelor face imposibilă folosirea multitudinii de softuri educaţionale existente. Inspectorul şcolar Pompilia Chifu a declarat că “în cele 109 şcoli gimnaziale sunt 123 laboratoare de matematică- informatică, cu 2.761 calculatoare mai vechi de 4 ani şi 634 de calculatoare mai noi de patru ani. În privinţa celor 13 licee din judeţ cu profil matematică-informatică, există 33 de laboratoare, în care sunt 920 calculatoare mai vechi de 4 ani şi 143 de calculatoare mai noi de 4 ani. Iar problemele nu se opresc aici. În acest monent unităţile şcolare se confruntă cu o mare lipsă în privinţa softerului de bază licenţiat de pe echipamentele mai vechi, acesta fiind depăşit după expirarea contractului de leasig cu Microsoft asigurat de Ministerul Educaţiei”.
Din aceste motive, Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi a comunicat public faptul că se impune de urgenţă achiziţia de noi computere pentru cei peste 51.000 de elevi gălăţeni care, teoretic, ar trebui să aibă acces nelimitat la computer şi internet, fie că se află sau nu în timpul programului de la şcoală.


Articole înrudite