Şase persoane condamnate, clasificate în regim închis, aflate în custodia Penitenciarului Galaţi, au susţinut joi, 22 noiembrie 2018, examenul de finalizare a cursului de calificare profesională în meseria de croitor, se arată într-un comunicat remis presei al Penitenciarului Galaţi. Cursul iniţiat în luna august a acestui an, a fost derulat de Penitenciarul Galaţi în colaborare cu Asociaţia Consensual Iaşi în calitate de furnizor de formare profesională şi Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea - Conferinţa Moldova în calitate de sponsor, în baza protocoalelor de colaborare încheiate, fiind format din 2 module: o parte teoretică şi o parte practică.
Partea practică a cursului s-a desfăşurat în cadrul atelierului de croitorie al Penitenciarului Galaţi dotat de sponsor cu cinci maşini de cusut, o maşină de surfilat şi o staţie de călcat profesională. Obiectele vestimentare confecţionate în timpul cursului vor fi oferite cu ocazia sărbătorilor de iarnă unor persoane cu nevoi. Deţinuţii absolvenţi ai cursului de calificare profesională, vor primi certificate de calificare, recunoscute de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. În conţinutul certificatelor de calificare nu se fac menţiuni cu privire la absolvirea cursului în perioada executării pedepsei privative de libertate.
Derularea cursurilor de calificare profesională în penitenciar urmăreşte creşterea competenţelor profesionale şi crearea de oportunităţi pe piaţa muncii pentru persoanele care au executat o pedeapsă privativă de libertate, facilitându-se, astfel, reintegrarea socială a acestora.