23 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi vor lua la bani mărunţi timp de 3 zile activitatea firmelor subcontractoare care lucrează pe platforma siderurgică. Numărul societăţilor care prestează diferite servicii pentru colosul siderurgic este impresionant, şi anume în jur de 100. Potrivit informaţiilor care ne-au fost furnizate de directorul coordonator al ITM Galaţi, Ionel Petrea, verificările au început marţi şi vor continua pe parcursul zilelor de miercuri şi joi.
„Inspectorii de muncă vor sta de vorbă cu persoanele care lucrează la firmele subcontractoare pentru a afla dacă au forme legale de angajare şi dacă sunt respectate normele de protecţie a muncii. La acţiunile de control care vor dura timp de 3 zile participă şi 10 inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, poliţişti de la Serviciu Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi şi reprezentanţi ai Serviciulu Judeţean pentru Imigrări”, ne-a declarat şeful ITM Galaţi, Ionel Petrea. În cadrul controlului vor fi luate la bani mărunţi actele şi documentele fiecărei firme pentru a se constata dacă au fost respectate prevederile legii şi se va vedea dacă există cetăţeni străini care lucrează pentru vreuna dintre firmele respective, iar dacă există, se va verifica dacă aceştia au sau nu forme legale de încadrare potrivit legislaţiei româneşti. În cursul zilei de ieri au fost luate la bani mărunţi aproape jumătate dintre subcontractori, unul dintre scopurile principale ale verificărilor făcute de inspectorii de muncă fiind acela de a constata dacă pe platforma siderurgică se munceşte la negru.
„Cu această ocazie vom putea avea şi o evidenţă a numărului de angajaţi ai acestor firme”, ne-a mai declarat şeful ITM Galaţi, Ionel Petrea.

Articole înrudite