28 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
De la 1 mai, Calorgal ar putea intra în ”conservare”
De la 1 mai, Calorgal ar putea intra în ”conservare”

Aşa cum se tot discută de mai bine de două luni de zile, sistemul de alimentare cu energie termică în sistem centralizat din Galaţi se târeşte pe ultima sută de metri a existenţei sale. Dezbaterile asupra variantelor ideale pentru cei aproximativ 35.000 de apartamente care au mai beneficiat de căldură şi apă caldă prin intermediul acestui sistem se îndreaptă vertiginos spre varianta conform căreia municipalitatea va renunţa total la sistemul centralizat şi va acorda un sprijin financiar celor care nu au fost debranşati de la sistem până acum de 2.700 lei pentru achiziţia unei surse de încălzire (centrală termică sau electrică, panouri radiante etc.). În şedinţa Consiliului Local Galaţi de pe data de 28 martie se va supune votului consilierilor atât schema de sprijin financiar, cât şi renunţarea la sistemul centralizat de încâlzire. Totodată, consilierii trebuie să decidă şi soarta societăţii de distribuţie a agentului termic, Calorgal SA. În acest sens a fost iniţiat un proiect de hotărâre prin care se doreşte luarea măsurilor de reorganizare a S.C. Calorgal S.A. Galaţi. Conform planurilor edililor, aproximativ 300 de salariaţi nu vor mai avea obiectul muncii şi se doreşte să rămână doar circa 100 de persoane care să asigure luarea măsurilor de conservare a bunurilor mobile şi imobile care sunt proprietate publică sau privată a municipiului Galaţi, aferente serviciului de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, precum şi preluarea parţială a acestora de către S.C. Apă-Canal S.A. Galaţi, dar şi revenirea la sistemul centralizat (în cazul în care vreodată se va impune acest lucru) precum şi prestarea serviciilor de întreţinere şi reparaţii la centralele temice.
În cazul în care propunerile vor avea girul consilierilor locali, se va suspenda furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu energie termică în sistem centralizat către beneficiarii sistemului de utilitate publică începând cu data de 1 mai, iar Calorgal va începe reorganizarea tot de la aceeaşi dată.
Conform declaraţiilor primarului, Ionuţ Pucheanu, cei aproximativ 300 de salariaţi vor putea opta pentru transferul la Gospodărire Urbană, deoarece această societate îşi va lărgi sfera de activitate şi va avea nevoie de forţă de muncă suplimentară.
Calorgal a fost înfiinţată în anul 2012 pentru a înlocui Apatermul, vechea societate de distribuţie a agentului termic, care a intrat în faliment. Societatea a fost înfiinţată prin aportul în numerar al Unităţii Administrativ Teritoriale Galaţi, Tecuci şi Şendreni, cu un capital social de 3.430.925 lei, pentru a asigura alimentarea cu energie termică pentru încălzire şi prepararea apei calde de consum în municipiul Galaţi cu preponderenţă pentru populaţie (asociaţii de proprietari, abonaţi casnici) cât şi pentru unităţi bugetare (gradiniţe, şcoli), agenţi economici şi alte categorii de consumatori. În acest moment la Calorgal lucrează aproximativ 520 de de persoane.


Articole înrudite