17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
La nivelul municipiului Tecuci există mai multe zone de comercializare a produselor agricole, iar Piaţa Cernicari este cea mai nouă dintre ele şi cu un specific aparte: în acest loc nu se comercializează produse agricole doar în sistem en-detail ci în mare măsură en-gros. Până la această dată piaţa în discuţie era doar un teren viran, ce nu beneficia  de niciun fel de investiţii, fiind doar locul de întâlnire al „angrosiştilor”. Cert este că nici comercianţii nu ridicau niciun fel de pretenţii, ţinând cont de faptul că nu plăteau nicio taxă pentru activitatea desfăşurată în zonă. Din această primăvară, însă, situaţia se va schimbă radical, Piaţa Cernicari intrând în „vizorul” SC Piete-Zone verzi, intenţionându-se ca această locaţie să beneficieze de minimum de investiţii, care să asigure condiţii civilizate de desfăşurare a activităţii de comerţ. Maricel Cazacu, directorul SC Piete-Zone verzi, a punctat: „Piaţa Cernicari este o zonă ce a intrat recent în atenţia noastră şi, ţinând cont că acolo se desfăşoară activităţi comerciale pe toată perioada verii, ne-am hotărât să acţionăm pentru a moderniza oarecum acea zona. În primul rând vom realiza în cel mai scurt timp două grupuri sanitare, vom balasta întreaga suprafaţă, o vom împrejmui şi vom realiza un punct gospodăresc.Toate aceste intervenţii vor fi făcute în perioada imediat următoare, pentru ca cei ce doresc să îşi desfăşoare activitatea aici să nu fie obstrucţionaţi. Având în vedere faptul că noi suntem o societate autofinanţată, încercăm să valorificam orice punct pentru a obţine profit, urmând ca acesta să fie direcţionat către noi investiţii. Nu trebuie uitat faptul că societatea noastră este o societate în slujba cetăţeanului, profitul întorcându-se de fiecare dată către cetăţeni”. Deci în această vară comercianţii vor avea parte de condiţii optime, însă va trebui să şi plătească pentru utilităţile create.

Articole înrudite