16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Continuă audierile de martori în procesul fostului prefect Emanoil Bocăneanu
Continuă audierile de martori în procesul fostului prefect Emanoil Bocăneanu

Tribunalul Galaţi a stabilit audierea unei noi serii de martori în cazul fostului reprezentant al Guvernului în teritoriu, Emanoil Bocăneanu, dosarul fiind practic reluat după o serie de amânări, ce s-au întins pe mai multe luni de zile. Bocăneanu este acuzat de abuz în serviciu. 

 

Înregistrările audio, la verificări

 

Fostul prefect a fost pus sub inculpare şi într-un alt dosar, fiind acuzat că a încălcat interdicţia de a părăsi municipiul Galaţi. Procurorii anticorupţie susţin că Bocăneanu s-ar fi deplasat la Brăila, unde s-a întâlnit cu un bărbat, pentru a încerca să negocieze angajarea unui asasin în vederea uciderii unuia dintre denunţătorii din dosarul, în care acesta a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie. 

Bărbatul în cauză s-a speriat însă şi l-a denunţat pe Bocăneanu la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, astfel că fostul prefect s-a întâlnit cu un investigator sub acoperire. Emanoil Bocăneanu este judecat acum şi de Tribunalul Brăila pentru încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni. În acest dosar instanţa a stabilit zilele trecute să elibereze părţilor copii de pe suporturile audio existente la dosar, pentru ca acestea să poată verifica din surse independente autenticitatea înregistrărilor. Procurorii anticorupţie îl acuză pe fostul reprezentant al Guvernului în teritoriu de numeroase fapte penale, printre acestea numărându-se traficul de influenţă, şantajul, instigarea la folosirea, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi.


Articole înrudite