Şedinţa programată să aibă loc ieri la Consiliul Local şi care avea pe ordinea de zi aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2011 ale societăţilor aflate în subordinea Consiliului Local s-a terminat rapid. Motivul a fost anunţul făcut de aleşii locali ai PNL, PDL şi PC, care au afirmat că nu vor participa la şedinţa unde urma să se discute şi să se aprobe proiecte de hotărâri atât de importante, motivul fiind acela că li s-a prezentat doar ieri lista cu salariile persoanelor aflate în conducerea societăţilor respective, şi aici ne referim la directorii generali, directorii tehnici şi adjuncţi precum şi la şefii de servicii. Liberalul Marius Stan a spus că valoarea salariilor din lista respectivă ar putea da naştere la discuţii aprinse, motiv pentru care cel mai bine ar fi ca şedinţa să fie amânată pentru ca acestea să poată fi studiate cu atenţie. Şi consilierul PC, Eugen Găvan a spus că nu i se pare normal ca în cazul unei societăţi a Consiliului Local salariile şefilor să fie aduse la cunoştinţa consilierilor locali doar cu câteva ore înainte de începerea şedinţei iar consilierul local PDL Petre Alexe a declarat că şi aleşii locali ai partidului se aliază pledoariei lui Marius Stan şi vor părăsi sala. Social-democratul Nicuşor Ciumacenco a spus că are o propunere, pe care aleşii locali urmează să o analizeze şi să vadă dacă este bună sau rea, şi anume ca CL să decidă cuantumul salariilor directorilor generali, ai directorilor tehnici ai societăţilor din subordinea Consiliului Local precum şi valoarea indemnizaţiei membrilor Consiliilor de Administraţie ai societăţilor respective.
„Am mai venit cu o asemenea iniţiativă acum ceva timp şi m-am lovit de un zid. Sper ca de această dată, cu ajutorul dumneavoastră, să fie aprobată”, a spus viceprimarul Ciumacenco.
Declaraţia viceprimarului Ciumacenco a primit contrareplica din partea consilierului conservator Eugen Găvan, care a spus că aceasta nu ar fi propunerea vicelui, ci a partidelor care nu votează bugetele şi care au venit în cadrul şedinţei desfăşurate dimineaţă cu aceeaşi propunere. Răspunsul vicelui Ciumacenco nu a întârziat să apară, acesta spunând că el făcuse în septembrie propunerea respectivă, dar nu a avut sorţi de izbândă.
Potrivit informaţiilor furnizate de consilierul local PDL Viorel Trif, salariul net al unui director de societate din subordinea Consiliului Local se ridica anul trecut, în medie, la 78 de milioane de lei vechi, în timp ce un director adjunct sau tehnic câştiga în medie 70 de milioane de lei vechi iar un şef de serviciu în jur de 56 de milioane de lei vechi. Vom reveni pe marginea subiectului în ediţia de mâine a ziarului.