Curtea de Apel Galaţi i-a condamnat la sfârşitul săptămânii trecute pe protagoniştii unui proces de înşelăciune cu acte false în dauna a două instituţii bancare (Credite Europe Bank şi SC Colectare Recuperare Creanţe SRL) la pedepse minore. Ştefan Cătălin Puiu, Stela Drăgulin şi Simona Alexandra Munteanu s-au folosit de şomeri şi de înscrisuri false pentru a obţine credite bancare. Schema era simplă. Gruparea infracţională găsea persoane fără ocupaţie, pe care le convingea să meargă la bancă pentru a solicita credite. Escrocii întocmeau acte false, în baza cărora şomerii obţineau diverse sume de bani cu titlu de credit. Destul de ciudat este că judecătorii nu consideră că persoanele amintite reprezintă un pericol social prea mare, dovadă şi pedepsele pe care le-au aplicat. Astfel, Simona Alexandru Munteanu a primit un an şi două luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, urmând ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Corni sau a şcolii Gimnaziale nr. 1 din comuna Corni, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Galaţi. Ştefan Cătălin Puiu a scăpat cu un an şi şase luni de închisoare, tot cu suspendarea sub supraveghere a executării. Şi el va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Galaţi sau a Spitalului Clinic de Urgenţă ”Sf. Apostol Andrei” Galaţi, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Galaţi.Cea care va ajunge efectiv după gratii va fi Stela Drăgulin, condamnată la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare.
Şantaj şi tâlhărie
Ştefan Cătălin Puiu urmează să îşi afle pedeapsa şi într-un alt dosar cu aceleaşi acuzaţii: înşelăciune, şantaj, ameninţări, tâlhărie, fals în înscrisuri în dauna mai multor persoane fizice şi bănci. Gruparea infracţională a ajuns în atenţia oamenii legii în 2010, după ce timp de un an a păgubit mai multe bănci gălăţene cu aproape 200.000 de lei. Patru persoane au ajuns iniţial după gratii, fiind vorba de Vasile Budescu, Ştefan Cătălin Puiu, Sebastian Răzvan Curatu şi Radu Mihail Mareş. În urma verificărilor s-a stabilit că grupul amintit a înfiinţat în perioada 2006-2009 mai multe societăţi comerciale. Apoi, cu ajutorul altor persoane, a racolat şomeri interesaţi de obţinerea unor credite bancare. Le-au făcut acte false, ca angajaţi la societăţile lor comerciale, cu venituri legale. O parte dintre membrii grupării îi forţau pe unii dintre cei racolaţi, ameninţându-i şi şantajându-i pentru a-i determina să meargă la bancă, să semneze contractele şi să ridice banii. Instituţiile bancare ţepuite de gruparea infracţională sunt Bancpost, Alpha Bank, Credit Europe Bank, Unicredit Ţiriac, Raiffeisen Bank, pe listă regăsindu-se şi SC Colectare Recuperare Creanţe SRL şi SC Eos Ksi România.