O comisie comună formată, marţi, la şedinţa CL, din consilierii locali membri ai comisiilor de buget-finanţe, de servicii publice şi juridică va evalua, începând de miercuri, oportunitatea ca municipalitatea să îşi asume soluţia propusă de administratorul special al CET, Sinan Mustafa, privind asigurarea agentului termic pe perioada verii. Potrivit acestuia, singura soluţie pentru asigurarea apei calde menajere în perioada 1 aprilie-30 septembrie ar fi cea folosită şi anul trecut, adică producerea de agent termic folosindu-se drept combustibil aburul industrial vândut de ArcelorMittal Galaţi. Sinan Mustafa, care a prezentat, marţi după amiază, consilierilor locali, această variantă de lucru, a precizat că dacă nu se va apela la această soluţie, Galaţiul va rămâne fără agent termic şi, pe viitor, fără termoficare, căci în lipsa activităţii, atât CET cât şi Calorgal vor intra în faliment, din cauza lipsei de front de lucru, într-un oraş în care şi aşa debranşările se înmulţesc.
Pentru asigurarea agentului termic de către CET cu ajutorul aburului industrial, însă, CL ar trebui să îşi asume să suporte o parte din pierderile pe care CET le va înregistra în perioada verii, a spus Sinan Mustafa. Deşi acesta a evitat să pronunţe o sumă, a precizat că vara trecută CET a înregistrat pierderi de circa 3 milioane de lei, dar că, “spre deosebire de vara trecută, când CET a intrat în vară cu 7-8 milioane de lei în cont, acum nu ştim dacă ieşim din iarnă fără datorii”. Ca atare, susţine administratorul CET, nu se va putea produce apă caldă menajeră dacă Electrocentrale nu va fi ajutată de municipalitate să îşi acopere pierderile, căci societatea este în insolvenţă. Rămâne de văzut ce decizie va lua comisia special înfiinţată să analizeze această variantă, în condiţiile în care costul total al pierderilor pe care ar trebui să le acopere municipalitatea s-ar cifra la 7-8 milioane de lei, sumă pronunţată de viceprimarul Florin Popa, în contextul în care, potrivit acestuia, vara trecută, pentru livrarea apei calde menajere, numai Calorgal a înregistrat pierderi de circa 5 milioane de lei, sumă acoperită tot de la bugetul local.