17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Încălzirea vremii a deschis sezonul toxiinfecţiilor alimentare, primele victime fiind înregistrate duminică. Cele două focare au fost declarate după ce s-au identificat două cazuri de copii şi patru de adulţi la Băleni şi trei cazuri la Tecuci.
„La Băleni s-a luat masa în familia extinsă. S-a mâncat brânză şi carne de pui, dar alimentul incriminat pentru producerea toxiinfecţiei alimentare a fost brânza. Cei doi copii, de 8 şi 12 ani, au fost internaţi la Spitalul Tecuci şi tot acolo au ajuns, sub observaţie, şi cei patru adulţi. La Tecuci avem de-a face cu alt focar. E vorba de copii, de 12 şi 14, şi un adolescent de 18 ani care au mâncat la unul dintre ei acasă şi au mâncat tot brânză iar la câteva ore li s-a făcut rău. Aceştia au fost internaţi la Spitalul de Urgenţă Galaţi”, a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Valentin Boldea.
Toate persoanele diagnosticate a avea toxiinfecţie alimentară au avut simptome specifice, cum ar fi vărsăturile, durerile de cap, starea febrilă. Cadrele medicale atrag atenţia că, odată cu încălzirea accelerată a vremii, a început şi sezonul toxiinfecţiilor alimentare. Brânza este alimentul cel mai incriminat în majoritatea acestor cazuri.
„Recomandăm populaţiei să aibă grijă de unde îşi cumpără produsele de acest fel, mai ales brânza. Îi sfătuim să ceară date despre produs, să fie atenţi la termenul de garanţie şi, nu în ultimul rând, să păstreze cum trebuie alimentele, luând în seamă temperatura de afară”, a mai declarat dr. Valentin Boldea, director Direcţia de Sănătate Publică Galaţi. Intoxicaţia alimentară, sau toxiinfecţia alimentară, este o afecţiune cauzată de consumul de alimente sau băuturi contaminate cu microorganisme patogene. E vorba de bacterii, virusuri sau paraziţi. Alimentele pot fi contaminate pe parcursul procesului de preparare, în timpul procesului de preparare a alimentelor şi prin contaminare din mediul înconjurător, cu microorganisme patogene care se pot găsi în praf, pământ sau apă.

Articole înrudite