Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci în colaborare cu Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi a reluat anul acesta cercetările sistematice în situl arheologic de la Negrileşti.
Situl a fost semnalat în anul 1981. În urma efectuării unei săpături de salvare a fost constatată existenţa unui cuptor de producere a ceramicii, distrus, precum şi a numeroase fragmente ceramice aparţinând culturilor Starčevo-Criş, Noua, Sântana de Mureş-Cerneahov, Dridu şi din secolul al XIX-lea, acestea fiind răspândite pe o suprafaţă de aproximativ 10.000 mp.
Situl arheologic Negrileşti este inclus în Lista Monumentelor Istorice din anul 2004, la poziţia 57, cod Gl-I-s-B-02988 şi se află situat în curtea şcolii gimnaziale din sat.
Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci a realizat, în cei 14 ani de când se desfăşoară cercetări arheologice preventive în sit, un număr de 15 unităţi de săpătură (secţiuni şi casete de dimensiuni variabile) din care au rezultate un număr foarte mare de fragmente ceramice, vase întregibile, unelte şi arme din os şi piatră, importante pentru studiul comunităţilor umane care au trăit în această zonă în perioada mileniului VI a. Chr. – sec. XIX.
Patrimoniul muzeului tecucean, în urma cercetărilor arheologice efectuate în acest sit, s-a îmbogăţit cu un număr de 157 piese (vase ceramice, unelte, arme din piatră şi os etc.), informează muzeul tecucean.