Primăria municipiului Galaţi a finalizat un nou proiect cu finanţare europeană nerambursabilă, în domeniul serviciilor sociale. Este vorba despre un centru medico-social destinat persoanelor bolnave de Alzheimer, cu o capacitate de 30 de locuri, care oferă servicii integrate de îngrijire în regim rezidenţial, constând în recuperare şi reabilitare prin terapie ocupaţională. Valoarea proiectului s-a ridicat la aproximativ 4 milioane de lei, din care 2,82 milioane de lei reprezintă asistenţă financiară nerambursabilă.
Centrul Alzheimer se află pe strada Domnească la numărul 160 şi este o construcţie nouă, în regim parter + etaj, cu o capacitate de 30 de locuri, care la parter are o sală de mese, o sală de terapie ocupaţională, şapte camere cu câte 2 paturi iar la etaj sunt alte 8 camere cu câte două paturi, cabinetul medical, cabinetul pentru asistente, camera infirmierelor, grupuri sanitare. Accesul la etaj se face pe două căi: fie pe o scară în două rampe, luminată natural, fie pe o rampă pentru persoane cu dizabilităţi, amplasată de-a lungul coridorului cu camere. Centrul medico-social este prevăzut şi cu rampă exterioară pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi.
În cadrul Centrului Alzheimer, serviciile oferite beneficiarilor sunt orientate spre promovarea autonomiei persoanelor bolnave, cu dependenţă ridicată de îngrijire socio-medicală sau aflaţi în stadiul terminal al maladiei, întrucât acestea necesită supraveghere permanentă şi îngrijire într-un cadru instituţionalizat.
Centrul Alzheimer funcţionează în strânsă colaborare cu Centrul de servicii medico-sociale al Primăriei municipiului Galaţi. De aceea, în cadrul aceluiaşi proiect cu finanţare europeană s-a urmărit şi îmbunătăţirea serviciilor oferite beneficiarilor în acest centru, modernizat şi el, în anii trecuţi, tot cu bani europeni. În acest sens, au fost modernizate bucătăria, depozitul de alimente, spălătoria şi călcătoria, anexe care oferă servicii ambelor centre medico-sociale, care funcţionează în regim rezidenţial. În urma modernizării, bucătăria care deserveşte cele două centre poate asigura un flux de trei mese pe zi pentru 95 de beneficiari. Spălătoria şi călcătoria au fost dotate cu aparatură modernă pentru serviciile specifice.