23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ce spun autorităţile despre invazia de musculiţe de la Galaţi
Ce spun autorităţile despre invazia de musculiţe de la Galaţi

Gălăţenii sunt disperaţi de roiurile de musculiţe care le intră în case chiar şi prin găurile plaselor de la ferestre, dar mai ales sunt supăraţi că afară, atât ziua, dar mai ales seara, în unele zone sunt atât de multe insecte încât le intră oamenilor în ochi.
”Nu mai pot, m-am săturat. Chiar nu face nimeni nimic? Sunt peste măsură de multe. Pe căldurile astea, nici seara nu poţi sta cu geamurile deschise că intră prin găurile plasei. Sunt foarte mici şi foarte multe”, ne-a scris o gălăţeancă.
Un alt cititor ne-a spus că seara nu se poate plimba cu copilul prin parc. ”Îţi intră în ochi, în gură, nu poţi respira. Cum să stai cu copilul în parc seara, când e mai răcoare?”, ne relatează un cititor supărat.
De altfel şi reţelele de socializare sunt pline cu astfel de nemulţumiri.
”Referitor la solicitarea dumneavoastră vă comunicăm că am derulat mai multe etape de dezinsecţie pe parcursul acestui an, atât la sol, cât şi aerian, şi vom continua astfel de acţiuni. Disconfortul creat în anumite momente de roiurile de musculiţe apare cu precădere în anumite condiţii meteo. Dar nu sunt situaţii specifice numai municipiului Galaţi. Subliniem că în toate etapele de dezinsecţie utilizăm substanţe omologate, în acord cu normele de mediu”, ne-a comunicat Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Galaţi.
Este adevărat că acest fenomen este întâlnit şi la nivel naţional, în majoritatea marilor oraşe fiind invazie de musculiţe, care nu par a fi deranjate de substanţele de dezinsecţie împrăştiate de autorităţile locale.


Articole înrudite