24 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
ArcelorMittal Galaţi a demarat un program de prevenţie destinat tuturor angajaţilor săi. Aceştia vor beneficia gratuit de un pachet de sănătate constând în: analize, teste de specialitate, informaţii privind protejarea sănătăţii şi vizite anuale la medici specializaţi în medicină ocupaţională, se arată în comunicatul de presă transmis de purtătorul de cuvânt al companiei, Dorian Dumitrescu.
„Programul implementat în Combinat face parte din strategia ArcelorMittal privind sănătatea şi siguranţă în muncă, bazându-se pe prevenire şi pe eliminarea problemelor potenţiale. Angajaţii, precum şi sănătatea şi siguranţa lor, reprezintă prioritatea noastră numărul unu. Prevenţia în domeniul sănătăţii sau în privinţa condiţiilor de muncă este mult mai importantă decât rezolvarea problemelor, după ce acestea apar”, a declarat Thierry LeGall, directorul general al ArcelorMittal Galaţi. În comunicatul de presă se mai precizează că angajaţii beneficiază de un Plan de Prevenţie şi Protecţie, precum şi de un Card de Sănătate, toate analizele efectuate în cadrul acestui program urmând să  fie comunicate individual medicului de familie al angajatului. „Testele de specialitate, analizele pentru tiroidă, diabet, tipurile virale de hepatită sunt doar câteva dintre analizele incluse în program, împreună cu vaccinarea antigripală pentru 2011. Alte vaccinări gratuite urmează să fie disponibile, precum cele împotriva hepatitei, tetanosului şi poliomielitei. De asemenea, testul IDR pentru tuberculoză va fi disponibil pentru toţi angajaţii. În acest an Compania va pune la dispoziţia salariaţilor teste gratuite pentru depistarea cancerului, în funcţie de categoria de risc şi de vârstă. Programul este destinat exclusiv angajaţilor din Combinat şi are drept scop prevenţia şi asigurarea sănătăţii acestora”, se mai arată în comunicatul  de presă.

Articole înrudite