În ultima peioadă tot mai mulţi tecuceni rămân fără un acoperiş deasupra capului, iar cei vizaţi în mod special sunt cei din pătura cea mai săracă a municipiului, chiriaşi ai căminelor de nefamilişti. Se pare că „moda” camerelor din căminele de nefamilişti, unde de fapt locuiesc familişti…şi chiar familii foarte numeroase, e pe cale de disparitie. Tradiţionalul „căminist” ce îşi înghesuie bucătăria, baia, camera de zi şi dormitorul într-o singură cameră începe să devină istorie. Până nu demult, în Zona industrială a municipiului Tecuci existau nu mai puţin de patru astfel de cămine, iar la ora actuală au mai rămas doar două şi se pare că în viitorul apropiat va rămâne doar unul. În timp ce căminul CL-ului, cum i se mai spune, oferă chiriaşilor condiţii optime de trai, în imediata apropiere a acestuia, căminul UNICOM este un adevărat focar de infecţie. Chiriaşii de aici, în mare majoritate de etnie rromă, sunt lipsiţi de minimum de condiţii de trăi. Ce-i drept, nici locatarii acestui lăcaş nu fac prea multe eforturi pentru a-şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă, aceştia se mulţumesc cu faptul că au un acoperiş deasupra capului, chiar dacă microbii colcăie în toalete şi pe holuri. De câteva luni, în căminul UNICOM apa curge la robinete cu porţia, doar de câteva ori pe săptămână şi atunci doar câte o oră, timp în care locatarii trebuie să îşi facă provizii pentru următoarea perioadă. Dacă cei mai mulţi chiriaşi sunt preocupaţi ca în scurtul program de furnizare a apei potabile, de doar o oră, să îşi umple toate recipientele pentru a avea cu ce găti hrana zilnică şi pentru o igienă sumară, nimeni nu mai are timp să se gândească şi la necesarul de apă pentru toalete. Astfel, toaletele fiind spaţii comune, curăţenia nu cade în grija cuiva anume şi ca atare acestea sunt folosite de toţi locatarii, fără a fi curăţate. Cum apa este un lux, băile comune au devenit focare de infecţie în adevăratul sens al cuvântului, iar pentru „fluidizarea” scurgerilor s-a trecut la măsuri extreme: spargerea pur şi simplu a ţevilor de scurgere către etajele inferioare pentru evacuarea dejecţiilor. În aceste condiţii mai mult decât mizere trăiesc aproximativ 80 de familii, marea majoritate având copii.
Una dintre locatare a venit să solicite ajutorul administraţiei locale, însă cum imobilul este proprietate privată, Primăria nu poate interveni sub nicio formă. Supărată că nu poate rezolva problema, femeia se plânge: „Am doi copilaşi, o fetiţă de 4 ani care mi se îmbolnăveşte mereu şi un băiat bolnav de psoriazis pe sistem nervos. Bărbatul şi-a luat lumea în cap şi a plecat şi eu am rămas să trăiesc cu copilaşii în mizeria de la cămin. Avem apă doar luni, miercuri, vineri şi sâmbăta, câte o oră, iar dacă nu eşti acasă, pierzi porţia de apă. Suntem mai mult decât necăjiţi, trăim ca vai de noi, nu putem să respirăm de mirosul de WC şi de mizerie şi plătim câte 250 lei pe lună. Pe noi nu ne ajută nimeni, mai ales că nu avem multă carte şi nu avem unde ne angaja. Poate într-o zi ne va auzi cineva şi pe noi şi ne va scăpa de jalea în care trăim. Nici nu avem cu ce ne spăla, căci apa pe care o strângem o punem la mâncare. O să murim de mizerie, ca pe timpul războiului”.
„Noi nu avem nicio putere, singurele abilitate sunt Sanepidul şi Protecţia consumatorului… în rest cine să îi ajute?”, ne-a declarat primarul Eduard Finkelstain. Am încercat să luăm legătura şi cu conducerea unităţii, însă aceasta nu a fost de găsit.
