22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Bulevardul cu gropi din 20 în 20 de metri
Bulevardul cu gropi din 20 în 20 de metri

Deşi poartă denumirea de bulevard, strada Henri Coandă arată mai degrabă ca o porţiune de asfalt dintr-o zonă industrială abandonată. Încă de la primii metri parcurşi, şoferii au parte de senzaţii tari. În zona Patinoarului, maşinile traversează linia de tramvai, unde s-au căscat două ditamai craterele. Nici cei care cunosc zona nu reuşesc să le evite de fiecare dată, iar noaptea este o adevărată provocare să circuli pe acolo. Dacă ai ghinionul să nimereşti într-una dintre ele, cel mai probabil va fi nevoie să treci pe la service, iar dacă scapi ca prin minune, în capătul străzii te aşteaptă o altă surpriză. Chiar pe trecerea de pietoni, la intersecţia cu bulevardul Traian Vuia, o altă groapă îşi aşteaptă ”victimele”.
”Am nimerit de câteva ori în groapa asta. Eşti atent la pietoni şi uiţi de groapă. Îţi aminteşti abia după ce dai în ea. Odată am fost nevoit să îmi înlocuiesc o bieletă, pentru că s-a făcut praf. Parcă locuim la ţară, aşa drumuri avem”, ne-a declarat Ionuţ Paraschiv (27 de ani), un gălăţean care locuieşte în zonă.
Pe cealaltă parte a bulevardului lucrurile stau şi  mai rău. O lucrare efectuată recent în zonă a fost finalizată în bătaie de joc. Practic, a fost lăsată o groapă exact în mijlocul străzii, iar şoferii sunt nevoiţi să ocolească pe marginea şoselei. Cei care nu ştiu de existenţa ei, nimeresc exact în mijlocul hârtopii. La câţiva metri de lucrarea abandonată se cască un alt crater, exact lângă o gură de canal. Şi, de parcă nu ar fi fost suficiente gropi, mai mulţi muncitori lucrează cu spor să mai producă una la alţi câţiva metri distanţă. Cam aşa arată un bulevard din Galaţi.


Articole înrudite