18 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
La nivelul municipiului Tecuci este o lipsă acută de locuinţe, fapt arhicunoscut de autorităţile locale. Situaţia durează de foarte mulţi ani, iar soluţiile nu pot fi miraculoase, astfel încât să se acopere în totalitate solicitările existente, acestea fiind acoperite într-o oarecare măsură, beneficiarii fiind atent selectaţi, din rândul tinerilor dornici de muncă, care au documente în regulă în acest sens, ori cazuri sociale deosebite. „Grosul” cererilor vine din partea celor care aşteaptă cu mâna întinsă la pomană din partea statului, fără ca ei să se sinchiseeasca să facă eforturi. Şi efortul de a ridica ajutoare oferite pe diverse căi este destul de mare uneori pentru această categorie de cetăţeni. Cei mulţi, săraci şi comozi, observând că au şanse deosebit de reduse de a obţine o locuinţă din fondul locativ al Primăriei Tecuci, au luat iniţiativă şi şi-au ridicat propriile locuinţe, la marginea oraşului, fără a avea autorizaţii de construcţii. Dacă în anii din urmă în zona Lascarov Moldoveanu erau doar câteva locuinţe construite din paiantă, acum numărul acestora a crescut simţitor, fiecare „proprietar” ridicându-şi casă acolo unde i-a venit mai bine. Mai mult de atât, în spaţiile existente iniţial între case şi-au făcut loc alte „edificii”, construcţii ale fraţilor şi surorilor, ca astfel rudele să se aibă cât mă aproape. Intrarea în legalitate nu a fost prioritate pentru niciuna dintre aceste familii până de curând, când legislaţia în vigoare obligă pe oricine, indiferent de statut, să întocmească documentele aferente autorizării unei construcţii. În acest sens, Aura Chitu, şef Serviciu Urbanism, a ţinut să precizeze: „Până la finele anului toate construcţiile existente prebuie să intre în legalitate. Aici nu este vorba doar de locuinţe fără autorizaţii, ci şi de celelalte clădiri, din categoria garaje, extinderi, bucătării de vară, locuinţe, dependinţe, spaţii comerciale, orice fel de construcţie. Toate, indiferent de suprafaţă, trebuie să fie înregistrate şi să li se întocmească documentele necesare intrării în legalitate”.
În condiţiile în care cei ce deţin o astfel de construcţie ridicată ilegal nu încearcă să intre în legalitate până la finele lui 2011, sunt pasibili de o amendă considerabilă şi chiar vor asista la demolarea constuctiei cu pricina. Această veste, ajungând şi la urechile celor din str. Lascarov Moldoveanu, a avut menirea de a crea panică. Cei mai sperioşi au demarat acţiunea de autorizare a construcţiilor şi obţinerea avizelor necesare autorizării. Cine îşi face „urechea toacă”, după vorba românului, se poate trezi cu surpriza ca imobilul, ridicat cu sacrificii, să cadă pradă buldozerelor. În condiţiile în care nu există documente pentru o construcţie, înseamnă că aceasta nu există, ca atare terenul liber de sarcini trebuie atribuit altei familii, care doreşte cu adevărat să aibă o casă şi din punct de vedere legal.

Articole înrudite