17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Comuna Brăhăşeşti este una dinte cele mai numeroase localităţi ale judeţului Galaţi, unde populaţia este în procent de 70% de etnie rromă, iar ponderea naşterilor este în continuă creştere. Dacă la ultimul recensământ comuna număra nu mai puţin de 9.600 de locuitori, în momentul de faţă se preconizează a fi în jur de 11.000 de locuitori, echivalentul a un sfert de oraş de mărimea Tecuciului. Referitor la această situaţie, viceprimarul localităţii, primar interimar, Dumitru Groza (foto), afirmă: „Polulaţia localităţii noastre este în continuă şi rapidă creştere, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. Orice nou-născut aduce bucurie. La ultimul recensământ aveam înregistrate 9.600 de persoane, iar la recensământul pe care îl vom face din toamnă cred că vom înregistra peste 11.000 de persoane. Ceea ce este mai dificil este faptul că nu există şi locuri de muncă stabile pentru toată această populaţie, cei mai mulţi fiind nevoiţi să plece cu comerţul prin ţară. Cu toate acestea, trăiesc. Greu, dar trăiesc”.
Pe lângă faptul că este o comunitate cu cetăţeni preponderent de etnie rromă, Brăhăşeştiul poate fi considerat comuna extremelor, locul unde sunt cele mai reduse încasări la taxe şi impozite locale, precum şi la amenzi, dar, culmea, cu cei mai puţini asistaţi sociali, beneficiari ai Legii 416, iar cei care primesc ajutor nici nu sunt „bolnavi”, prezentându-se la prestarea zilelor aferente sprijinului acordat. Cum a reuşit atragerea cetăţenilor către activităţile în folosul comunităţii, ne-a  spus tot primarul interimar: „Cel mai greu ne este să încasăm impozite şi amenzi de la cetăţeni, aceştia preferând să muncească decât să dea bani. Acesta este şi motivul pentru care până la această dată nu am reuşit să încasăm decât un procent de 30%. În ceea ce priveşte prestarea de cei de la «416» a muncilor în folosul comunităţii, aici este mai simplu. O bună organizare şi o supraveghere atentă poate duce la rezultate foarte bune, nesperat de bune chiar”.
Activităţile pe care le prestează asistaţii sociali sunt cele ce privesc decolmatarea şanţurilor şi a cursurilor de apă, în special a Pârâului Valea Boului, ecologizarea zonei localităţii, vopsit garduri, lucrări de zidărie şi tencuit precum şi acţiuni ce au ca scop recuperarea PET-urilor, ca mai apoi să fie valorificate. Cert este că la toate aceste acţiuni participă toţi beneficiarii Legii 416, conform unui grafic, fără a se scuti prin certificate medicale, deoarece acestea le pot aduce suspendarea dosarului de plată, în condiţiile în care la un sondaj de verificare se dovedeşte a nu fi reale. Frica păzeşte bostănăria.


Articole înrudite