Nu ştiu ce are românul, dar parcă e hotărât să-şi complice singur existenţa. Dovada supremă e birocraţia. Toţi politicienii, când se zbat să pună mâna pe putere, fac promisiuni care includ, invariabil, ideea de reducere a birocraţiei. Apoi uită. Şi uite aşa ne trezim că viaţa noastră e din ce în ce mai complicată şi zbaterea zilnică mai lipsită de sens.
Nu văd rostul birocraţiei excesive. Nu îi pot găsi o justificare nici măcar în contextul luptei pentru supremaţie sau împotriva corupţiei. Cine crede că un morman de hârtii arată cât de mult munceşti şi cât eşti de corect se înşeală amarnic. Eu, personal, apreciez simplitatea dublată de bun simţ. Dar se pare că sunt în minoritate.
Când lucrezi cu oameni trebuie să fii pregătit pentru orice...
În atâţia ani de presă am avut parte de multe inepţii. Ce vrei... când lucrezi cu oameni trebuie să fii pregătit pentru orice. Acum câteva ore am avut parte, însă, de cea mai stupidă experienţă pe care ţi-o poate oferi colaborarea cu o instituţie publică. Nu am nimic de împărţit cu instituţia în sine - Doamne fereşte! - sau cu cei care o conduc. Sper însă din tot sufletul că e vorba de un simplu exces de zel din partea unui funcţionăraş şi nu de o militarizare a instituţiei, pentru că în acest ultim caz trecem într-un cu totul alt registru.
Dar să vorbim la concret. E vorba de Primăria Tecuci. Se întâmplă în Tecuci lucruri care mă umplu de mândrie. Oraşul acesta respiră şi evoluează frumos. Trăiesc acolo oameni pe care îi iubesc pentru ceea ce fac. De asemenea, sunt acolo câţiva oameni cărora trebuie să li se recunoască nişte merite. Printre ei, edilul şef, care a adus un suflu aparte oraşului, după ani de încremenire în trecut. Acesta este şi motivul pentru care am decis, după câţiva ani de „tăcere”, să dăm Tecuciului ce i se cuvine: un spaţiu dedicat în ziarul nostru, pentru că, nu-i aşa, e vorba de al doilea municipiu al judeţului. Am avut norocul de a găsi la Tecuci un repoter cu experienţă şi care face cu plăcere ceea ce face. Noi, ca organ de presă, şi colaboratorul nostru de la Tecuci ne aflăm la începutul colaborării, dar în ceea ce priveşte relaţia reporterului cu autorităţile locale tecucene nu se poate spune acelaşi lucru, deoarece scrie de ani de zile despre evenimente locale. Cum spuneam, am oficializat colaborarea cu reporterului şi a venit momentul acreditării sale, pentru ca toate instituţiile să afle că ne reprezintă în teritoriu. Drept urmare, i-am cerut Iulietei (pentru cei care nu au sesizat încă, numele reporterului este Iulieta Groza) să-mi facă o listă cu instituţiile şi datele de contact pentru a le trimite un document oficial prin care solicităm acreditarea sa ca reporter. O chestiune birocratică, desigur, dar necesară şi chiar de bun simţ.
Şoc şi groază de la Primăria Tecuci!
În dimineaţa zilei de marţi, primesc un mail de la colega noastră tecuceancă. Era vorba de fapt despre un „forward” la un mail primit de ea de la Primăria Tecuci. Ce scrie funcţionarul municipalităţii tecucene (sper că e vorba de un mail oficial, deşi e trimis de pe adresa personală a proaspătului purtător de cuvânt, din câte deduc...) în mail-ul cu pricina: „Pentru obţinerea unei acreditari, instituţia solicitantă va prezenta următoarele documente: formularul de acreditare; curriculum vitae al ziaristului/ziariştilor propuşi pentru acreditare; dovada privind raportul juridic de muncă dintre ziarist şi instituţia de presă reprezentată; copie după cartea de identitate/paşaport; copie după legitimaţia de presă; două fotografii color; declaraţie pe propria răspundere, autentificată, din care să rezulte faptul că nu a fost sancţionat penal şi/sau contravenţional pentru fapte legate de activitatea jurnalistică”.
Dacă nu vi se pare nimic anormal, atunci mai citiţi o dată. Eu am citit de vreo patru ori, timp în care mi s-a ridicat tensiunea la cote alarmante.
O mare dezamăgire, dublată de o tristeţe nemăsurată
Lucreaz în presă de 12 ani şi am fost acreditată pe lângă zeci de instituţii, inclusiv cele militarizate. Am mers în documentare la Palatul Parlamentului, la Guvern, la Parlamentul European... Cel mult mi s-a cerut o copie după buletin! N-am auzit de fotografii color (chiar două!) şi în niciun caz de „declaraţie pe propria răspundere, autentificată”.
Oameni buni, nicio instituţie din Galaţi, din Bucureşti şi nici măcar de la Bruxelles sau Strasbourg nu a cerut nici măcar un sfert din ce cere Primăria Tecuci. Sper, repet, că e vorba de o greşeală, că cineva a făcut pur şi simplu exces de zel în încercarea de a arăta că face treaba temeinic. Eu, personal, încă mă mai gândesc dacă mai vreau să acreditez un reporter la Primăria Tecuci. Păcat...
Păcat că se întâmplă într-o localitate condusă de un primar tânăr şi, din câte am văzut, chiar deschis dialogului. Păcat, de asemenea, că mail-ul cu pricina vine de la o persoană pe care o cunosc personal, care mi-a fost colegă de breaslă şi am umplut împreună paginile aceluiaşi ziar căruia acum îi cere să întocmească un „dosar de cadre” doar pentru a populariza activitatea unei instituţii publice care trăieşte din banii contribuabililor. Aş întreba-o pe fosta colegă de breaslă, acum funcţionar public, când şi unde şi-a depus dânsa un astfel de dosar de acreditare. Şi dacă a făcut-o fără să crâcnească, aş vrea să-mi explice şi mie... cum a reuşit să nu se indigneze. Că eu nu am reuşit...
