17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Bărbatul care şi-a tăiat mama cu ferăstrăul şi şi-a ucis sora, obligat la tratament medical
Bărbatul care şi-a tăiat mama cu ferăstrăul şi şi-a ucis sora, obligat la tratament medical

Tribunalul Galaţi l-a obligat pe Cosmin Cornel Chiric la tratament medical ”până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări, care să înlăture starea de pericol”. La sfârşitul lunii septembrie 2015 bărbatul în vârstă de 43 de ani a şocat comunitatea din Tecuci, după ce în câteva minute şi-a omorât sora şi a fost pe punctul să o trimită în lumea celor drepţi şi pe mama sa, pe care a tăiat-o cu un ferăstrău. Cosmin Cornel Chiric, care suferă de o boală psihică, nu s-a oprit aici, el pornind pe străzile din Tecuci înarmat cu o rangă şi un cuţit, cu care a lovit mai multe persoane şi a vandalizat câteva maşini. În final, a fost nevoie ca cinci bărbaţi să intervină pentru a-l calma şi imobiliza pe agresor. Criza de nervi a bărbatului s-a declanşat pe fondul faptului că nu îşi trata corect boala psihică de care suferea, iar pe deasupra consuma şi alcool.

 

Internat în repetate rânduri la Psihiatrie

 

Agresorul locuia cu mama lui, ce reprezenta ţinta predilectă a violenţelor sale.  În ziua tragediei, Cosmin Cornel Chiric a distrus cam tot pe ce a pus mâna din casă, a scos electrocasnicele în curte, iar apoi şi-a îndreptat furia către mama sa. „A luat şi ferăstrăul şi a tăiat-o pe bunica pe obraz. Apoi a luat o rangă şi un cuţit şi a venit spre noi. Eram la poartă. L-am auzit cum spărgea şi venea şi ţipa şi i-am zis mamei să intre repede în curte. Apoi m-am suit în maşină şi am plecat la poliţie. De el ne era frică. A bătut-o pe mama şi pe bunica de foarte multe ori, pe noi ne-a sechestrat odată în casă. Era foarte periculos. Părinţii mei tot îl duceau la spitalele din Găneşti şi la cel de Psihiatrie din Galaţi dar după şase luni îi dădeau drumul sau fugea el şi ne trezeam cu el aici, acasă. Era cumplit. Ne-au spus vecinii că în seara cu nenorocirea, când el se certa cu bunica, au venit jandarmii şi i-au spus că dacă se potoleşte îl lasă acasă. Şi el a făcut apoi ce a făcut... Când m-am întors, nici nu am realizat că mama era căzută lângă poartă. A lovit-o el, era într-o baltă de sânge“, a declarat Alexandra Chiric, fiica femeii ucise. Judecătorii au prelungit arestarea preventivă în cazul lui Cosmin Cornel Chiric, dar condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoarea va depinde exclusiv de rezultatele expertizei psihiatrice, la care va fi supus pentru a se stabili dacă a avut discernământ la momentul comiterii faptelor.


Articole înrudite