24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Judecătorul Anca Pungoci este noul preşedinte al Tribunalului Galaţi, după ce a obţinut media generală de 8,08 la concursul pentru ocuparea funcţiei de conducere. Aceasta a fost departajată de doar 0,6 sutimi de un alt coleg de instanţă, judecătorul Robert Florea, care a obţinut media 8,02. Pentru acelaşi post au mai concurat judecătorul Anişoara Cucoş (7,2) şi judecătorul Diana Oancea (7,6), fostul preşedinte al Judecătoriei Galaţi. De menţionat este că Diana Oancea a pierdut şi lupta pentru postul de vicepreşedinte al Tribunalului, postul urmând să fie ocupat de judecătorul Luminiţa Benescu (8,2). Şi Judecătoria Galaţi are un nou preşedinte, în persoana judecătorului Răzvan Dicu, vicepreşedinte al instanţei urmând să fie judecătorul Elena Gianina Dediu, cei doi magistraţi fiind, de altfel, singurii candidaţi pentru cele două posturi. În urma concursului organizat de Institutul Naţional al Magistraturii, doi magistraţi, de la Tribunalul Botoşani şi Tribunalul Giurgiu, au obţinut cele mai mici note din România, respectiv 4,50 şi 4,32.
Un nou procuror general adjunct
La parchetele gălăţene au fost scoase la concurs trei posturi de conducere. Este vorba de funcţia de primprocuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, ce va fi ocupată de actualul şef, procurorul Ionel Gâlcă, fost director al Penitenciarului Brăila, care a obţinut media generală 8,34. Postul de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a fost obţinut de procurorul Maricel Codiţă, acesta urmând să ocupe funcţia de la 1 ianuarie 2013, după plecarea procurorului Gabriel Enciu, aflat la al doilea mandat. Şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor are un nou primprocuror, în persoana lui Dumitru Baciu. Concursul pentru ocuparea funcţiilor de conducere la instanţe şi parchete a inclus o testare psihologică, precum şi susţinerea proiectului, ultima probă fiind testarea scrisă privind managementul, comunicarea şi resursele umane. Soluţionarea contestaţiilor nu a mai adus niciun fel de modificări în ceea ce priveşte ordinea candidaţilor stabilită în urma susţinerii probelor de concurs.


Articole înrudite