17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În zilele de 29 şi 30 septembrie 2011, Casa de Cultură a municipiului Tecuci organizează cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului concurs de poezie „Costache Conachi’’. La această manifestare culturală pot participa tineri creatori de poezie în vârstă de până la 35 de ani, care nu au publicat în volum. Concurenţii vor trimite zece poezii în câte cinci exemplare, care vor purta ,fiecare, acelaşi moto de identificare. Într-un alt plic închis, pe care va fi înscris moto-ul de la poezii, participanţii vor introduce o fişă cu câteva date personale: numele şi prenumele, data şi locul naşterii, domiciliul, ocupaţia, studiile, distincţii literare, telefon etc. Plicurile cu fişa personală se vor deschide după jurizarea poeziilor şi stabilirea premiilor. Lucrările vor fi expediate până la data de 16 septembrie la Casa de Cultură a municipiului Tecuci.
Lucrările vor fi apreciate de un juriu constituit din personalităţi ale criticii literare româneşti şi ale vieţii culturale locale, care va desemna laureaţii festivalului. Concurenţii stabiliţi câştigători vor fi invitaţi la Tecuci, în zilele  de 29-30 septembrie, la manifestările organizate cu prilejul Festivalului Naţional de poezie “Costache Conachi”. Organizatorii vor acorda următoarele premii în numerar: Marele premiu - 600 lei, Premiul I - 400 lei, Premiul II - 300 lei, Premiul III - 200 lei.
Vor mai fi oferite premii şi din partea unor edituri sau reviste literare. Cazarea, transportul şi masa (diurna) vor fi suportate de organizatori. Laureaţii trebuie să fie prezenţi personal la Tecuci, pentru a primi premiile şi pentru a participa la manifestările organizate cu prilejul Festivalului concurs de poezie “Costache Conachi”.


Articole înrudite