Odată cu venirea toamnei, sunt tot mai des întâlnite acţiuni de ardere a frunzelor şi a resturilor vegetale rămase în grădini/parcuri, iar în vederea evitării acestor acţiuni, SP Ecosal vine în ajutor prin strângerea şi colectarea acestor deşeuri.
Campania de salubrizare de toamnă este o acţiune de reducere a poluării mediului înconjurător cu deşeuri, dar şi de minimizare a poluării aerului în urma arderii acestora.
Aţi făcut curăţenia de toamnă prin curte şi nu ştiţi ce să faceţi cu deşeurile vegetale?
Pentru locuitorii din zonele de case, SP Ecosal colectează deşeurile vegetale separat de restul deşeurilor, în ziua de colectare a deşeurilor menajere conform graficului de colectare, cu specificaţia ca deşeurile vegetale să fie puse în saci care să fie legaţi pentru a evita împrăştierea, iar crengile trebuie să fie ordonat legate urmând a fi ridicate de la poarta casei. În cazul în care sunt mai mulţi saci sau crengi uscate pot apela la numărul de telefon 0236.312.282, de luni până vineri în intervalul orar 6,00 - 20,00, iar sâmbătă şi duminică între orele 6,00 - 14,00, sau la adresele de mail:
Asociaţiile de proprietari sau persoanele care au adunat frunzele şi deşeurile verzi din grădinile blocurilor pot solicita ridicarea lor la adresele mai sus menţionate.
Persoanele juridice pot transporta singuri deşeurile vegetale la Staţia de compostare Barboşi, iar dacă au nevoie de încărcarea şi transportul acestora sunt rugate să contacteze adresele menţionate anterior, cu precizarea că, în cazul lor, acest serviciu este contra cost.
Important este ca deşeurile să fie adunate într-un loc uşor accesibil pentru a permite accesul utilajelor Ecosal.
Precizam cu această ocazie că deşeurile vegetale sunt prelucrate, urmând procedurile specific obţinerii compostului la Staţia de sortare şi compostare Barboşi.
Reamintim că este interzisă abandonarea, arderea/incinierarea de resturi vegetale pe terenuri aparţinând domeniului public cât şi pe terenuri proprietate privată. Arderea frunzelor şi a altor resturi vegetale este contravenţie şi se pedepseşte prin lege cu o amendă de la 400 lei la 800 lei, pentru persoanele fizice, şi de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru persoanele juridice.