24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Pe drumurile naţionale şi judeţene gălăţene se circulă în continuare în condiţii de iarnă chiar dacă nu sunt drumuri blocate din cauza căderilor de zăpadă, dar se manifestă fenomenul de viscol la sol cu transport de zăpadă pe partea carosabilă, cu tendinţa de formare de suluri.
„Din fericire, nu s-au înregistrat mai multe tamponări decât într-o zi obişnuită. Şoferii au mers mai încet sau cei care totuşi s-au tamponat s-au înţeles amiabil. La noi au ajuns mai ales şoferi care s-au tamponat în parcări dar nu în număr mai mare ca de obicei, dimpotrivă”, a precizat Aurelian Ropotan, Serviciul Judeţean al Poliţiei Rutiere.
Poliţiştii îi avertizează pe şoferi să fie foarte atenţi la trafic şi nu numai. „Acordaţi o atenţie deosebită stării tehnice a autovehiculului şi nu porniţi la drum dacă sesizaţi probleme la sistemele de direcţie şi de frânare, la instalaţia de semnalizare. Echipaţi autovehiculul cu accesoriile necesare pentru sezonul rece: cauciucuri şi/sau lanţuri antiderapante, nisip, lopată! Ştergeţi parbrizul, luneta, geamurile laterale şi oglinzile retrovizoare exterioare de pelicula de gheaţă ce se formează pe timpul staţionării şi  asiguraţi funcţionarea corectă a ştergătoarelor. Un carosabil alunecos din cauza ploii, poleiului sau stratului de zăpadă are ca efect diminuarea aderenţei pneurilor la sol şi, implicit, triplarea distanţei de frânare. În astfel de condiţii, evitaţi manevrarea bruscă a frânei de serviciu şi folosiţi frâna de motor. Dacă vă apropiaţi de intersecţii, curbe, pasaje pietonale, staţii de autobuz etc. reduceţi din timp viteza prin trecerea într-o treaptă inferioară de viteză”, a precizat Bogdan Cojocaru, IPJ Galaţi. Totodată, dată fiind experienţa redusă şi riscul ridicat de implicare în evenimente rutiere nedorite, conducătorilor auto începători le este recomandat să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculelor în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari.


Articole înrudite