Un bărbat în vârstă de 57 de ani din Galaţi susţine că a fost atacat, în plină zi, pe la ora 5 după-amiază, în Micro 13, lovit pe la spate şi lăsat să zacă în stradă până a leşinat.
„Mă întorceam spre casă. Am traversat spre blocul meu şi de atunci nu îmi mai amintesc nimic. Ştiu că am simţit o lovitură sau două în spatele capului, după care... nimic. M-am trezit la spital. Am înţeles că fetele mele m-au luat de acolo şi au chemat salvarea. Habar nu am de ce am fost atacat sau dacă mi s-a luat ceva de prin buzunare”, povestea Antonel Mârza, bărbatul atacat. El este acum internat la secţia de Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi.
„Bărbatul a suferit un traumatism de porbită, are ochiul drept cât un bănuţ negru, învineţit, şi un traumatism cranio-facial. Era băut şi a fost lovit pe când se întorcea spre casă. Tipic românesc”, a declarat dr. Nicolae Bacalbaşa, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi.
Deocamdată bărbatul nu a depus plângere la poliţie. El a dat doar o declaraţie în care a povestit cele întâmplate.