17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Asociaţia SMURD Galaţi vrea să achizioneze o Unitate de Terapie Intensivă Mobilă
Asociaţia SMURD Galaţi vrea să achizioneze o Unitate de Terapie Intensivă Mobilă

La zece ani de la înfiinţare, Asociaţia SMURD Galaţi a prezentat, recent, un scurt raport privind principalele acţiuni desfăşurate în acest timp. Potrivit lui Costică Voicu, preşedintele Asociaţiei Smurd Galaţi, ONG-ul a întreprins mai multe activităţi, unele care s-au referit la dotarea cu aparatură şi echipamente medicale a unităţilor sanitare, altele care se referă la susţinerea financiară a anumitor departamente iar altele care se referă la inţierea unor campanii de sănătate la nivel local. ONG-ul precizează că a contribuit la amenajarea Dispeceratului 112, a asigurat alimentarea cu gaze naturale a sediului ISU din strada Mihai Bravu nr. 36, a asigurat funcţionarea în condiţii optime a trei ambulanţe (maşini tip B) şi maşina medicului, a dotat Centrul de Pregătire şi Formare în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă din cadrul ISU Galaţi, a dotat baza aeromedicală şi a creat condiţiile necesare funcţionării elicopterului în perioada rece a anului şi în cazul producerii condiţiilor meteo nefavorabile şi a amenajat şi a asigurat cazarea, în două apartamente, a personalului aeromedical ce deserveşte Punctul de Operare Aeromedical SMURD Galaţi. În plus, în ultimii doi ani, asociaţia a achiziţionat echipamente de protecţie necesare personalului SMURD, a dotat sala de aşteptare din UPU a Spitalului Judeţean cu 15 seturi de banchete, două seturi de aparate de climatizare şi 20 de cărucioare pentru transportul pacienţilor.
Cât priveşte campaniile lansate, Asociaţia SMURD Galaţi aminteşte că a iniţiat proiectul pilot “Defibrilatoare de acces public”, proiect ce a constat în amplasarea a 7 defibrilatoare în tot atâtea puncte aglomerate din oraş – Piaţa Mare, la Tribunal, la Primărie etc. ONG-ul a iniţiat şi alte două proiecte, respectiv, “Mişcarea înseamnă sănătate” şi „Acordă şi tu primul ajutor”. Totodată, Asociaţia SMURD Galaţi a înfiinţat primul cluster în domeniul sănătăţii din regiune, intitulat “Pentru Sănătate Dunărea de Jos”.
Pentru acest an, asociaţia îşi propune achiziţionarea unei noi autospeciale tip medic de urgenţă cu echipamentele necesare unei Unităţi de Terapie Intensivă Mobilă, repararea unei maşini de intervenţie de tip B (care are nevoie de un nou motor), continuarea campaniilor demarate deja şi, cel mai important, accesarea de proiecte europene pentru obţinerea de finanţare necesară activităţii. Necesitatea identificării unei suse de finanţare este justificată mai ales prin faptul că majoritatea echipamentelor medicale (ambulanţele cu dotările respective) provine din anul 2006, ceea ce înseamnă că gradul de uzură este unul avansat. Necesitatea identificării unei suse de finanţare pentru Asociaţia SMURD este justificată prin faptul că ONG-ul se susţine financiar din cotizaţiile contribuabililor care decid să vireze impozitul pe venit către contul bancar al asociaţiei.


Articole înrudite