15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
După tragicul accident de la Barcea, în urma căruia un pasager şi echipajul salvării au decedat, s-au luat măsuri. Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi a început o anchetă internă. „S-a început o anchetă internă pentru a se stabili cauzele care au dus la implicarea în acest accident foarte grav. În acelaşi timp, tot personalul ambulanţei va fi din nou instruit, iar şoferii vor fi supuşi unor serii de teste despre legislaţia rutieră”, a declarat dr. Domnica Ursu, director medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.
Poliţiştii gălăţeni de la Rutieră au date noi despre accident, mai precis despre starea tehnică a maşinilor implicate. „S-a efectuat expertiza tehnică a maşinilor implicate în accident. Nu au fost descoperite probleme. La fel, s-au recoltat probe de sânge de la şoferii supravieţuitori implicaţi în accident şi alcoolemia era zero. Aşteptăm date şi despre alcoolemia şoferului de pe ambulanţă. Dacă vom fi solicitaţi de ambulanţă, vom face acţiuni vizavi de verificarea aptitudinilor de conducere a şoferilor. Dar noi, în mod obişnuit, realizăm activităţi comune legate de legalitatea utilizării semnalelor acustice şi luminoase în trafic”, a precizat cms. Bogdan Carp, de la Poliţia Rutieră Galaţi.
Poliţiştii trebuie să mai verifice şi alte date furnizate de martori. Rudele bărbatului mort ar fi declarat că ambulanţa avea semnalele acustice şi luminoase aprinse când a plecat cu bolnavul de acasă. Martorii de la locul accidentului susţin însă contrariul, aşa că rămâne de văzut când şi de ce acestea s-au oprit sau au fost oprite.
Rudele pacientului decedat nu vor să tragă pe nimeni la răspundere
Virgil Damian, şoferul ambulanţei care s-a lovit marţi de un camion, în comuna gălăţeană Barcea, împlinea 30 de ani de activitate la ambulanţă în ziua în care a murit. Alături de el şi-au pierdut viaţa şi asistenta, şi pacientul. „Am aflat de la televizor că a murit. Nici nu mai am cuvinte. Am mai avut un băiat, tot şofer, tot pe salvare, care a murit tot aşa”, spunea Floarea Damian. Celălalt fiu al femeii a murit într-un accident cu o salvare acum 10 ani, în Vrancea. La morgă au sosit şi rudele lui Gheorghe Sava, pacientul în vârstă de 82 de ani, mort şi el în acelaşi accident. „Şi noi tot de la televizor am aflat. Nu avem acum nicio pretenţie să dăm în judecată pe alţi, că şi şoferul e mort. A plătit greşeala cu viaţa. Unchiul nostru era pe moarte şi era foarte foarte agitat şi greu de tratat. Asta e. Ceasul rău”, spunea Tiron Damian, nepotul pasagerului decedat. La morgă ajunsese şi fiica asistentei decedată în accident, dar femeia nu a avut puterea să spună vreo vorbă. Cu o săptămână în urma s-a căsătorit, iar acum îşi aştepta mama să o conducă pe ultimul drum.


Articole înrudite