25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Iarna le-a creat o serie de nemulţumiri conducătorilor auto, mai ales acelora care au fost „surprişi” de anotimpul alb nepregătiţi. Toţi aceştia sunt „cadorisiţi” cu amenzi contravenţionale şi ridicarea certificatului de înmatriculare, toate acestea contribuind la scăderea bugetului de cadouri ce urmează a fi puse sub brad.
„Biroul Rutier Tecuci avertizează în special conducătorii auto să circule cu viteză moderată, deoarece drumurile sunt acoperite cu un strat de apă, care pe porţiuni ori în locuri mai înalte poate să îngheţe şi să provoace lunecarea, deraparea autovehiculelor. De asemenea, ultimele prognoze meteo avertizează asupra posibilităţii răcirii temperaturii, ceea ce creează premisa transformării burniţei în lapoviţă sau ninsoare, precipitaţii care deminuează aderenţa pneurilor la suprafaţa carosabilului. Iată de ce recomandăm conducătorilor auto prudenţă şi concentrare maximă asupra stării carosabilului, astfel încât  să ia decizii din timp şi să menţină în permanenţă vehiculul condus sub control deplin. Teribilismul, inconştienţa şi infatuarea conduc totdeauna la tragedii", a precizat cms. şef Ionel Cîlici, şeful Biroului Rutier Tecuci.


Articole înrudite