24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
După numai o săptămână de la numirea în fruntea Spitalului municipal „Anton Cincu” Tecuci, directorul Teodor Negru declară cu dezamăgire: „În cele câteva zile de activitate am vizitat tot ce ţine de spital, secţiile spitalului, anexele, Spitalul de copii, Ambulatoriul, iar rezultatul este unul total neplăcut, care mi-a lăsat o urmă de regret că se poate şi nu se vrea. La Policlinică am întâlnit extrem de multă mizerie, în locul fostului laborator era o mizerie de nedescris, uşile erau închise, se pare că de mai mult timp, însă tot de atunci a rămas şi mizeria, pe care nimeni nu s-a deranjat să o adune. Acest lucru s-a întâmplat datorită delăsări şi neimplicării angajaţilor. Nu este posibil să închizi un spaţiu, conştient fiind că ulterior îl vei folosi, fără să faci ordine şi curăţenie în acel spaţiu. Aceeaşi situaţie, mai gravă chiar, am găsit-o la Spitalul de copii. Aici am fost întâmpinat de mucegai peste tot, de pierderi de apă datorate defecţiunilor la reţea, bateriilor defecte, dar şi spaţii fără electricitate, furnizarea curentului electric fiind stopată tot datorită unor defecţiuni pe care nu a încercat nimeni să le rezolve. Este dureros că ne confruntăm cu astfel de probleme în segmentul medical, cele mai multe fiind minore, probleme care pot fi rezolvate doar cu puţină implicare. La Policlinică (Ambulatoriul de specialitate) am sugerat să se facă curăţenie în toate spaţiile ce au fost închiriate sau urmează a fi închiriate, astfel încât să nu ne trezim cu probleme şi mai mari, iar la Spitalul de copii o echipă formată dintr-un electrician şi un instalator lucrează la remedierea problemelor existente în tot imobilul. Pentru moment se încearcă rezolvarea problemelor urgente, însă în perioada următoare, în funcţie de fonduri, vom încerca să rezolvăm şi problema mucegaiului, Spitalul de copii necesitând o modernizare completă şi nu doar o igienizare.

Articole înrudite