25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Este vorba de consilierii locali, care au primit recent răvaşe din partea unei instanţe gălăţene prin care li se cerea socoteală pentru faptul că în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al muncipalităţii aferent acestui an nu ar fi fost inclusă o anumită sumă reprezentând valoarea unei despăgubiri pe care Primăria ar trebui să o achite unor cetăţeni care au revendicat o suprafaţă de teren în oraş. Mare le-a fost mirarea, mai ales consilierilor locali aflaţi la primul mandat, care s-au trezit cu înştiinţarea din partea avocaţilor care îi reprezintă în instanţă pe cei care s-au judecat ani de zile cu Primăria Galaţi pe vremea când aceasta era condusă de Dumitru Nicolae.
„Am primit o citaţie în care mi se aducea la cunoştinţă că sunt chemat în judecată şi în care se preciza că mi se cer daune materiale şi morale deoarece Primăria nu ar fi respectat o sentinţă judecătorească. Mi se pare aberant ca eu, care mă aflu la primul mandat de consilier local şi care nu ştiu ce s-a întâmplat până acum în Primărie şi nici ce au aprobat consilierii locali în mandatul anterior, când majoritatea era a constituită din consilieri locali ai USL, să fiu tras la răspundere şi să plătesc pentru ceva cu care nu am nici cea mai mică legătură”, ne-a declarat consilierul local PPDD Victor Malinovici.
La fel de indignat este şi conslierul local PNL Săvel Rotaru, aflat şi el la primul mandat şi care ne-a declarat că, din informaţiile pe care le are, este vorba de o acţiune prin care se cere plata sumei de 4 milioane de euro, reprezentând despăgubirea cuvenită pentru neretrocedarea unui teren de câteva hectare aflat în Galaţi.
„Am primit acum ceva timp o citaţie de vreo 8 pagini în care mi se aducea la cunoştinţă că aş fi chemat în instanţă şi mi se cer despăgibiri materiale. Nu îmi fac vreo grijă deoarece nu sunt implicat în acest caz. Dacă cineva din Primărie trebuie să răspundă pentru ceva, să răspundă”, ne-a declarat Săvel Rotaru.
Consilierul PC Eugen Găvan ne-a declarat că în acţiunea introdusă în instanţă consilierii locali sunt traşi la răspundere pentru faptul că în bugetul local aferent acestui an nu ar fi prevăzut suma de 4 milioane de euro reprezentând valoarea despăgubirilor cerute de cei care susţin că ar fi proprietarii terenului care nu a fost retrocedat.
„Nu consilierii locali fac bugetul de venituri şi cheltuieli al oraşului, noi doar primim proiectul de buget de la Primărie, îl analizăm şi îl aprobăm. Nu am primit nicio sentinţă definitivă şi irevocabilă care să ateste că ar trebui plătită această sumă, nu ştim despre ce este vorba, deci nu puteam aproba ceva ce nu ştiam. Este un proces care s-a desfăşurat pe vremea primarului Dumitru Nicolae şi, din câte ştiu, noi, consilierii locali, suntem reprezentaţi în proces de jurişti ai Primăriei”, ne-a declarat Eugen Găvan.


Articole înrudite