17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Aceasta ar fi intenţia a circa 5% din numărul siderurgiştilor, ţinând cont de faptul că în perioada 25 ianuarie - 11 februarie au fost depuse în jur de 500 de cereri de autodisponibilizare, care urmează să fie soluţionate şi să primească un verdict. Cei care se grăbesc cel mai tare să îngroaşe rândurile şomerilor sunt angajaţii care se află în pragul pensionării, potrivit surselor noastre. Rămâne de văzut câte cereri vor fi depuse până la data limită de derulare a schemei de plecare voluntară, ţinând cont de faptul că ultima zi în care siderurgiştii pot solicita renunţarea la locul de muncă este 15 martie, inclusiv. Compania îşi rezervă dreptul de a accepta sau respinge orice cerere făcută fără a motiva acest lucru, verdictul final urmând să fie dat în cadrul şedinţei comitetului de conducere ce va avea loc pe 11 aprilie, în timp ce plecările efective urmează să aibă loc începând cu 1 mai şi până la sfârşitul lunii septembrie. Conform schemei de autodisponibilizări, angajaţii ale căror cereri vor fi aprobate vor primi în momentul plecării o recompensă financiară cuprinsă între între 15.000 şi 30.000 de lei, în funcţie de vechime, sumă plătită o singură dată, la încheierea raporturilor de serviciu. Pe lângă aceasta, viitorii autodisponibilizaţi vor primi lunar de la 6 până la 24 de salarii egale cu ultima leafă încasată în combinat, tot în funcţie de vechime.

Unii vor să plece, alţii semnează pentru întreruperea lucrului

În timp ce unii siderurgişti se înghesuie să devină şomeri, alţii semnează pe tabelele pentru declanşarea grevei, acţiune declanşată de patru sindicate afiliate la FSS Metarom Galaţi, care nu au acceptat oferta de creştere salarială a administraţiei şi au decis continuarea conflictului de interese pentru a obţine majorarea salariala solicitată. Rămâne de văzut dacă siderurgiştii, membri ai celor 4 sindicate, vor dori în număr îndeajuns de mare să lupte mai departe pentru obţinerea unei creşteri salariale mai mare decât cea oferită de administraţie, adică dacă vor fi strânse suficiente semnături pentru declanşarea grevei.

Articole înrudite