Potrivit declaraţiei liderului sindicatului Farul, Ştefan Frunză, la ora actuală se discută doar la nivel de zvonuri despre o reducere a numărului de personal, cifra minimă vehiculată fiind de 200 de angajaţi, iar cifra maximă fiind de jumătate din numărul total de salariaţi, ceea ce ar însemna 460 de persoane. „Potrivit informaţiilor neoficiale care circulă, conducerea unităţii ar întocmi un proiect de restructurare a personalului şi se vorbeşte de reducerea a minim 200 de angajaţi şi a maxim jumătate din numărul de angajaţi. Acest program ar tebui să fie aprobat în cadrul Consiliului de Administraţie al societăţii şi trebuie adus în mod obligatoriu la cunoştinţa sindicatelor, care potrivit legii trebuie să fie consultate pentru obţinerea avizului”, ne-a declarat liderul sindicatului Farul. Dacă despre reducerea de personal de la AFDJ, societate aflată în ograda Ministerului Transporturilor şi care primeşte subvenţii de la stat, se tot aude de ceva timp, rămâne de văzut dacă şi când va fi pusă această măsură în practică. Ar fi interesant de văzut modul în care a evoluat numărul de angajaţi în ultimii 4 ani şi dacă se poate vorbi de eficienţă în cazul tuturor celor 937 de salariaţi. De asemenea, ar fi interesant de ştiut care este structura de personal, în special în ceea ce priveşte personalul TESA, precum şi care este salariul fiecărui angajat, şi asta în condiţiile în care preşedintele Trian Băsescu solicitase acum câteva săptămâni ca inclusiv companiile sau regiile publice, respectiv cele care primesc subvenţii de la stat, să facă publice pe site veniturile fiecărui angajat. Directorul AFDJ Galaţi, Florin Uzumtoma, ne-a declarat că restructurarea personalului va fi făcută conform legislaţiei în vigoare.