Poveste de dragoste, gelozie şi sânge petrecută pe strada Cezar din Galaţi. Violeta, o tânără de 21 de ani, a fost înjunghiată de fostul iubit, un tânăr de aceeaşi vârstă, de care era despărţită de la Paşte. Bărbatul, Marian Secară, nu a acceptat despărţirea şi a hărţuit-o cu telefonul până ce fata şi-a schimbat acum câteva zile numărul. Asta nu înseamnă că Marian s-a potolit.
Noaptea trecută Marian a venit la uşă la apartamentul în care locuia Violeta, sub pretext că vrea o cană de apă. Nu a vrut să părăsească locuinţa tinerei, aşa că aceasta i-a aruncat cana de apă şi l-a pălmuit. Furios, tânărul a luat-o de cap, a târât-o în bucătărie, unde a încercat să o înjunghie în inimă. ”Eram disperată. Deja mă tăiase la mână şi nu mai puteam să mă apăr. Îmi împingea cuţitul peste inimă. Nu ştiam ce să mai fac, aşa că am început să îi spun că ne vom împăca, că nu îl iubesc pe actualul meu prieten. Din fericire, Marian a crezut minciuna, s-a îmbunat şi a plecat să îmi aducă spirt pentru mâna tăiată, moment în care am fugit şi m-am ascuns la o mătuşă”, spunea Violeta, încă terorizată ce ce a putut păţi.
Mătuşa a văzut-o plină de sânge şi a înţeles că treaba este mult mai gravă decât o simplă ceartă de îndrăgostiţi, aşa că a sunat pe 112 şi a apelat la ajutorul jandarmilor. O patrulă a jandarmilor gălăţeni a descins acasă la agresor şi l-au luat cu ei pentru a da seamă despre ce s-a petrecut în apartamentul Violetei. Bărbatul are o altă variantă. ”Eu am scos cuţitul să îmi tai venele în faţa ei. Ea a sărit să mă oprească, am căzut amândoi şi ea s-a tăiat. M-am speriat şi m-am dus să îi iau spirt, dar nu am mai găsit-o acasă”, povestea Marian Secară.
Varianta tânărului nu pare cea reală, motiv pentru care acesta a ajuns acum să aibă două dosare penale. ”Tânărului i s-au întocmit actele premergăptoare urmăririi penale, fiind acuzat de port de armă albă, de lovire şi de tulburarea liniştii şi ordinii publice”, a declarat lt. Costin Barbu, IJJ Galaţi.