Tribunalul Galaţi a demarat ieri cercetarea judecătorească în dosarul în care a fost pus sub inculpare Iulian Andrei Baciu pentru trafic de persoane. Bărbatul a cunoscut o tânără pe un site de socializare în 2011 şi profitând de naivitatea acesteia, a început o relaţie sentimentală cu ea, sub pretextul că doreşte ca ulterior să formeze un cuplu. Iulian Andrei Baciu i-a propus ulterior tinerei să se prostitueze în Germania pentru a face rost de banii necesari în vederea asigurării unei vieţi lipsite de griji. Şi pentru ca tacâmul să fie complet, individul a reuşit să o convingă pe iubita lui să fure bani şi bijuterii de la părinţi, ce au fost ulterior amanetate, pentru a cumpăra bilete către Germania. Fata a crezut chiar că, după ce se va încheia aventura în Germania, se va putea întoarce acasă, unde să îşi va putea continua studiile universitare. Ea a fost trezită repede la realitate, după ce, la doar câteva zile de când ajunsese în Germania, „prietenul” ei a negociat cu câţiva albanezi preţul camerei, unde urma să se prostitueze.
„Dragoste” cu lovituri de pumni şi picioare
Când a încercat să îl convingă că nu doreşte să îşi vândă trupul pentru câţiva euro, Iulian Andrei Baciu a minţit-o, din nou, spunându-i că va fi doar ceva temporar, până când îi va găsi un loc de muncă. Pentru că fata nu s-a lăsat înduplecată, iubitul de ocazie a recurs la violenţă. El a lovit-o cu pumnii şi picioarele, i-a spart telefonul mobil, ca să nu îşi poată contacta familia şi i-a furat cartea de identitate. În aceste condiţii, fata a fost obligată să se prostitueze, dar nici asta nu a fost de ajuns pentru viitorul „partener de viaţă”. În zilele când considera că a scos prea puţini bani din practicarea celei mai vechi meserii din lume, Iulian Andrei Baciu o agresa fizic şi verbal. Fata a fost în cele din urmă ajutată de o altă româncă ce practica prostituţia să ia legătura cu familia, iar tatăl victimei a venit în Germania, reuşind să o scape de individul care o transformase practic într-un sclav sexual. Tănăra a depus plângere împotriva lui Iulian Andrei Baciu, care riscă acum până la 10 ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat de trafic de persoane.