24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un gălăţean de 28 de ani a profitat de înţelegerea autorităţilor judiciare şi a părăsit punctul de lucru unde muncea doar pentru a-şi vizita rudele şi a vedea municipiul Galaţi. Silviu Vlasie, condamnat la şase ani şi şase luni de închisoare pentru tâlhărie, îşi executa pedeapsa în anul 2008 în regim deschis pe şantierul organizat pentru construcţia blocurilor din cartierul Cantemir. El şi-a sunat unchiul, Costin Laurenţiu, cerându-i să îl ia de pe şantier, sub pretextul că a obţinut o învoire de la agentul supraveghetor, şi să îl ducă în oraş. După circa jumătate de oră, tânărul a fost sunat de un  alt deţinut, Paul Raboveanu, care l-a anunţat că se dăduse alarma după ce s-a descoperit lipsa lui. Silviu Vlasie a luat pur şi simplu un taxi şi s-a întors pe şantier ca şi cum nu se întâmplase nimic. În timpul urmăririi penale, deţinutul s-a încurcat în explicaţii, spunând mai întâi că a fost învoit de agentul supraveghetor, deşi astfel de acţiuni nu pot fi permise decât de conducerea Penitenciarului, pentru ca apoi să revină şi să recunoască că a plecat de capul lui. Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi l-a trimis în judecată pentru evadare, dar instanţa a fost destul de îngăduitoare cu deţinutul, condamnându-l la doar trei luni de închisoare. Vestea proastă pentru Silviu Vlasie e că pedeapsa de trei luni de închisoare i s-a adăugat la cei doi ani şi cinci luni pe care îi mai avea de executat. Curtea de Apel şi finalmente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au menţinut decizia primei instanţe, iar bărbatul trebuie să suporte acum consecinţele iresponsabilităţii de care a dat dovadă.

Articole înrudite