În urma aprobării împrumutului bancar pe care Primăria Galaţi vrea să îl contracteze, 29 de străzi care au fost cuprinse în programul ISPA vor fi modernizate, a anunţat viceprimarul social-democrat al Galaţiului, Nicuşor Ciumacenco. Formalităţile referitoare la contractarea creditului ar urma să fie finalizate pe 24 iunie, la ora actuală, pe SEAP, fiind deja publicate informaţii legate de firmele care s au înscris deja la licitaţiile care vor fi organizate pentru asfaltarea străzilor.
Carosabilul acestor străzi a fost afectat atât de lucrările propriu-zise efectuate în cadrul programului ISPA cât şi în urma circulaţiei unor utilaje grele de construcţii. Valoarea lucrărilor va fi de 31,5 milioane de lei, conform hotărârii Consiliului Local din 22 martie 2011. Cele 29 de străzi sunt Albatrosului, Aleea Pieţei, I.L. Caragiale, Columb, Instrucţiei, Lugoj, Lupeni, Plantelor, Romulus, Gamulea, Alexandru cel Bun, Bucovinei, Florilor, Meseriaşilor, Parcului, Lozoveni, dr. T.Neculuţă, Afinului, Bourului, Brateş, Tudor Vladimirescu, Clăbucet, Bucureştii Noi, Nicolae Bălcescu, b-dul Marii Uniri, Basarabiei, Gării, drum Uzina de Apă nr. 2, drum acces trecere bac (bd. Marii Uniri – Faleza Dunării. De asemenea, va fi modernizată str. Traian, între str. Brăilei şi Metro, pe o porţiune de 6 km, lucrare în valoare de aproximativ 56 de milioane de lei, precum şi str. Ana Ipătescu, pe o distanţă de 1,2 km, lucrare în valoare de aproximativ 8 milioane de lei. Vor mai fi modernizate şi 10 străzi în cartierul Traian Nord, valoarea totală a lucrărilor fiind de 6,5 milioane de lei. Este vorba de străzile Libelulei, Dropiei, Răchitei, Graurului, Căprioarei, Sulfinei, Privighetorii, Zambilelor, Tufănelelor, Aleea Traian Nord.
Cu alte 8 milioane de lei vor fi modernizate şi 9 de străzi din Valea Oraşului: Gloriei, Sculpturii, Canalului, Vidra, Daciei, Săliştei, Sulinei, Ghecet, Elicei.