17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
21 de ani de închisoare în cazul infractorilor care introduceau parfumuri contrafăcute în ţară
21 de ani de închisoare în cazul infractorilor care introduceau parfumuri contrafăcute în ţară

Curtea de Apel Galaţi i-a condamnat definitiv pe 14 iunie pe doi români şi un cetăţean olandez de origine turcă, puşi sub inculpare într-un dosar penal pentru infracţiuni de corupţie. Vedat Vurgun, Mihai Lambadarie şi Eugen Grosu au primit câte trei ani de închisoare, dar cu suspendarea executării sub supraveghere, pentru cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă. Cetăţeanul olandez de origine turcă va sta după gratii 15 ani şi 8 luni, însă asta după ce pedeapsa primită pentru corupţie a fost contopită cu o altă sancţiune penală, la care fusese condamnat anterior. Procurorii anticorupţie gălăţeni susţin că unul dintre cei implicaţi în această afacere, Eugen Grosu, a pretins pentru el şi pentru alte persoane suma de 37.000 de euro, cu scopul de a interveni pe lângă funcţionarii vamali din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud – Agigea. Vameşii urma să acorde liberul de vamă unui container, sosit din China în luna august 2009 în portul Constanţa Sud - Agigea, ce conţinea parfumuri contrafăcute, etichetate sub mărci de lux, fără ca acel container să fie supus controlului fizic de către autorităţile vamale.

28.000 de euro pentru mituirea vameşilor

Din banii pretinşi, Eugen Grosu a primit direct şi prin intermediul unuia dintre complicii săi, Mihai Lambadarie, suma de 28.500 euro şi 800 lei, în trei tranşe, de la olandezul de origine turcă Vedat Vurgun. Judecătorii au confiscat acum sumele amintite de la Eugen Grosu în folosul statului. Procesul a bătut pasul pe loc timp de opt luni pentru că judecătorii gălăţeni nu reuşeau să găsească un interpret de limbă olandeză pentru Vedat Vurgun, iar până la urmă dosarul a fost pasat la Constanţa. Motivul oficial invocat de instanţă la acel moment a fost că Tribunalul Constanţa ar fi competent să judece dosarul. În cele din urmă dosarul a revenit la Galaţi, dar cercetarea judecătorească a avansat tot în ritm de melc. O situaţie similară s-a petrecut tot la Tribunalul Galaţi în 2009, când procesul celui mai mare traficant de cannabis din România, olandezul Adrianus Bierhuizen, a fost blocat mai bine de un an de zile pentru că nu se găsea un traducător de limbă olandeză. În cele din urmă, instanţa a identificat un traducător, iar procesul a putut continua, traficantul fiind condamnat la 12 ani de închisoare şi restituirea a 79.000 de euro către statul român.


Articole înrudite