16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi a dat în judecată 12 doctoranzi care au primit burse pe bani europeni, dar nu şi-au dat doctoratul, scrie site-ul b1.ro. Instituţia încearcă să îşi recupereze paguba, după ce cheltuielile făcute cu doctoranzii nu au mai fost decontate de UE.

Proiectul accesat în 2007 a oferit pentru 165 de tineri posibilitatea de a beneficia de burse doctorale generoase - între 1.800 şi 2.200 de lei pe lună - stagii internaţionale decontate, participări la conferinţe naţionale şi internaţionale plătite, un laptop, totul pe bani europeni, notează digi24.ro.

În schimbul bursei, tinerii au semnat un contract prin care se obligau ca, la finalul celor trei ani de studiu, să-şi susţină lucrarea de doctorat.

35 de studenţi nu au făcut acest lucru, iar UE nu a mai decontat banii, astfel că tinerii trebuie să returneze sumele primite.

Douăzeci dintre ei au ajuns la o mediere cu universitatea, iar alţi 12 sunt chemaţi în instanţa pentru returnarea sumelor care pot ajunge, în cazul unora, la 80.000 de lei.


Articole înrudite