DNA Galaţi a reuşit să puncteze în dosarul de corupţie în care este inculpat fostul primar al comunei Brăhăşeşti, Vasile Băiculescu. Tribunalul Galaţi a decis recent să menţină sechestr ...
Procurorii anticorupţie nu sunt mulţumiţi de modul cum s-a încheiat procesul de corupţie în care a fost inculpat fostul director al DGASPC Galaţi, Marinela Dobrea. Aceasta fusese condamnată an ...
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis oarecum surprinzător ca Petro Nicon şi Valentin Nicon, capii uneia dintre cele mai puternice reţele care a prejudiciat statul român, ...
O delegaţie formată din cinci oameni de afaceri chinezi, însoţiţi de Wang Tieshan, consulul general al Consulatului Republicii Populare Chineze la Constanţa, este prezentă de ieri la Galaţi, u ...
Peste 20 de programe de licenţă de la instituţii de învăţământ superior din întreaga ţară sunt propuse să intre în lichidare începând cu anul universitar 2013-2014, pentru acestea urmâ ...
Un gălăţean trece printr-o adevărată dramă după ce în 2008 a mers să îşi deschidă un card de credit şi a aflat că are de restituit 24.000 de lei în contul unor credite contractate la BR ...
În timp ce Transurb se află în focul negocierilor noului Contract Colectiv de Muncă (CCM), care ar fi urmat să intre în vigoare de la 1 iulie, la AFDJ Galaţi lucrurile stau cu totul altfel. Şi ...
În urma luării de poziţie de miercuri, 17 iulie, a Ministerului Educaţiei, conducerea Universităţii „Dunărea de Jos” a făcut câteva menţiuni în legătură cu specializările care vor in ...
Proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2013, a avut loc ieri la Galaţi, începând cu ora 10.00. La nivel naţional au fost admişi să participe 7.888 de ...
Toate instituţiile gălăţene s-au obişnuit ca toate rapoartele financiare trimise în instanţă de către Camera de Conturi să se finalizeze cu executarea acestora, ce înseamnă de cele mai mul ...
Veniturile celor circa 8.000 de angajaţi ai Combinatului au crescut în cursul acestei luni ca urmare a primirii bonusului de 2%, acordat conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă (CCM) pe ...
O familie care locuieşte într-un bloc ce face parte din Asociaţia de proprietari 600, de pe strada Caişilor, nu va mai plăti la întreţinere penalităţi de întârziere în valoare de 49.071 le ...
Conducerea Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) le solicită premierului Victor Ponta şi ministrului Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, printr-o adresă cu privire la ...
Curtea de Apel a desfiinţat pe 23 martie 2012 o decizie a Tribunalului Galaţi, prin care se refăcea o adopţie a Tribunalului judeţului Covurlui din 1948. Aceasta i-ar fi dat dreptul moştenitoare ...
Seria de demolări demarate de municipalitate pe strada Oţelarilor, strada Traian, strada Gheorghe Asachi şi alte zone din Galaţi nu a rămas fără consecinţe. O parte dintre proprietarii de chio ...
În perioada 16 – 19 iulie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, cu sprijinul lucrătorilor Serviciului Criminalistic, Biroului Rutier Galaţi şi SAS Galaţi, cu oca ...
Reality show-ul ”Insula Iubirii” este definit ca cel mai dur test de fidelitate care scoate la iveală caractere ale concurenţilor, despre care nici măcar partenerii lor nu ştiau. Numai că la PNL Galaţi, transpunerea acestei emisiuni s-a transformat în serialul de comedie ”Trăsniţii”.În ultimii 4 ani, PNL Galaţi şi-a desfăşurat activitatea pe ”Insula Iubirii” cu prietenii controversate, cu trădări şi intrigi interne. Lipsa de deschidere, dezinteresul faţa de ceea ce era în afara ”insulei” au dus la rezultatele dezastruoase obţinute de PNL Galaţi la alegerile locale. Mulţi se aşteptau - aşa cum de altfel se anunţase - ca generalul Ciucă să arunce cu buzduganul şi să reformeze din temelii organizaţiile care s-au situat pe ultimele poziţii în ierarhia ...