Articolul publicat în ediţia de joi a ziarului nostru, în care trăgeam un semnal de alarmă legat de faptul că în zona Gării CFR sunt chioşcuri aflate într-o stare avansată de degradare, une ...
Şi în Galaţi continuă înscrierile participanţilor pentru concursul naţional interşcolar “Biblioteca anului 2014”. Potrivit regulamentului oficial, concursul se desfăşoară în două etap ...
Pentru a marca Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorului, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului a transmis câteva informaţii importante pe care trebuie să le ia în seamă orice ...
Sindicatului Naţional "Solidaritatea" al Metalurgiştilor, condus de Gheorghe Tiber, afirmă că nu este împotriva sprijinirii unor agenţi economici, cum este Combinatul, în sensul de a i se reduc ...
Judecătoria Galaţi a trimis un nou dosar la judecătorul de cameră preliminară chiar de la primul termen de judecată, pentru a analiza dacă îndeplineşte condiţiile pentru a fi judecat. Proces ...
Consilierii judeţeni au votat, la sedinţa de CJ care a avut loc miercuri după-amiază, rectificarea bugetului local al judeţului pe anul 2014, un proiect care vizează plata burselor medicilor rez ...
Circa 1.000 de angajaţi din toate sindicatele din industrie, printre care ArcelorMittal Galaţi şi Alro Slatina, şi-au strigat ieri nemulţumirea în faţa sediului Guvernului, principalele lor dol ...
Hoţii laptopului dintr-o spălătorie gălăţeană s-au predate vineri poliţiştilor. Este vorba de o femeie de 59 de ani, cea care fusese filmată de camerele de supraveghere ale spălătorie fur ...
Semnalul de alarmă tras încă de acum câteva luni de ziarul nostru privind chioşcurile care se află într-o stare jalnică în zona Gării CFR şi care oferă o privelişte dezolantă oricărei p ...
Măsurile anunţate cu surle şi trâmbiţe de conducerea Apaterm, şi anume scoaterea la licitaţie, prin intermediul executorilor judecătoreşti, a mai multor locuinţe ale gălăţenilor care au d ...
Un grup de 21 de voluntari s-a mobilizat şi, de 8 Martie, a vizitat adulţii cu boli psihice de la Centrul Medico-Social Găneşti şi pe cei de la casa de bătrâni din Cavadineşti şi le-au oferit ...
Într-un top naţional al liceelor, pe anul trecut, doar patru dintre cele 29 de instituţii şcolare din judeţul Galaţi, incluse pe lista de evaluare, s-au situat printre primele 100 din clasament ...
Comitetul de Complex pentru cămine şi cantine din cadrul Universităţii Dunărea de Jos a anunţat lansarea celei de a IV-a ediţii a concursului „Cea mai tare cameră de cămin – Martie 2014 ...
Un gălăţean i-a îngrozit pe anchetatori după ce aceştia au aflat că bărbatul îşi siluise fiica vitregă timp de trei ani, profitând de plecarea soţiei sale în străinătate, unde găsise ...
Curtea de Apel Constanţa se va pronunţa la sfârşitul acestei luni asupra schimbării de încadrare juridică cerută de Roşca Caloinescu, fostul prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecă ...
La Direcţia de Sănătate Publică a avut loc şedinţa comisiei de malpraxis care îşi desfăşoară activitatea în cadrul direcţiei. De la începutul anului, pe masa acestei comisii au ajuns tre ...
Reality show-ul ”Insula Iubirii” este definit ca cel mai dur test de fidelitate care scoate la iveală caractere ale concurenţilor, despre care nici măcar partenerii lor nu ştiau. Numai că la PNL Galaţi, transpunerea acestei emisiuni s-a transformat în serialul de comedie ”Trăsniţii”.În ultimii 4 ani, PNL Galaţi şi-a desfăşurat activitatea pe ”Insula Iubirii” cu prietenii controversate, cu trădări şi intrigi interne. Lipsa de deschidere, dezinteresul faţa de ceea ce era în afara ”insulei” au dus la rezultatele dezastruoase obţinute de PNL Galaţi la alegerile locale. Mulţi se aşteptau - aşa cum de altfel se anunţase - ca generalul Ciucă să arunce cu buzduganul şi să reformeze din temelii organizaţiile care s-au situat pe ultimele poziţii în ierarhia ...