23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
După Apple, X (Twitter) intră sub lupa Comisiei Europene pentru încălcări ale legislaţiei Digital Services Act
După Apple, X (Twitter) intră sub lupa Comisiei Europene pentru încălcări ale legislaţiei Digital Services Act

Autorităţile Europene par intrate într-o cursă pentru amendarea giganţilor tehnologici suspectaţi de încălcarea legilor introduse pentru protejarea datelor personale şi a dreptului la intimitate, X, fosta reţea Twitter, riscând amenzi usturătoare pentru ignorarea prevederilor Digital Services Act (DSA).
Iar problemele ar fi pornit de la cum infamul ecuson albastru, (introdus pe vremea fostei conduceri Twitter ca o modalitate pentru confirmarea utilizatorilor de bună credinţă, folosind un ecuson digital ce atestă că respectiva persoană a fost verificată de administratorii platformei şi este de încredere) poate fi folosit plătind pentru el, fără prea multe verificări.
Doar că, imediat ce Elon Musk a ajuns la conducerea Twitter, simbolul echivalent cu noţiunea de reputaţie bună a fost transformat într-un „produs”, pe care oricine îl poate achiziţiona în schimbul unei sume modice, reprezentând taxa de abonament lunar. Si se pare că abordarea platformei cu privire la verificarea plătită este ceea ce deranjează UE, care au etichetat pe bună practică această  strategie de marketing drept o practică înşelătoare care contravine intereselor utilizatorilor şi nu corespunde practicii din industrie.
În cele din urmă ecusonul X Verified a condus doar la o creştere a înşelătoriilor şi a spam-ului, obţinut contracost şi dezarmând algoritmii platformei care are trebui să vegheze împotriva acestor abuzuri.
În plus, UE consideră că X are o lipsă de transparenţă în publicitate, gigantul tehnologic neavând o evidenţă clară a clienţilor de publicitate, care să permită excluderea acelora care comit abuzuri în mod repetat.
Potrivit Comisiei Europene, reţeaua X încalcă legislaţia DSA prin faptul că nu oferă reprezentanţilor autorităţilor îndreptăţite acces suficient la datele publice. Potrivit Comisiei, cercetătorii sunt descurajaţi să realizeze proiecte sau forţaţi să plătească taxe mari pentru a-şi face cercetarea.
Potrivit Comisarului European, Thierry Breton, „ecusonul albastru reprezenta, cândva, sursa de informaţii de încredere pe Twitter. Acum, cu X, opinia noastră preliminară este că aceştia înşală utilizatorii şi încalcă DSA. De asemenea, considerăm că portofoliul de anunţuri al X şi condiţiile de acces la date impuse pentru cercetători neafiliaţi nu sunt în conformitate cu cerinţele de transparenţă a DSA”.
„Administratorul X are acum dreptul la apărare – dar dacă opinia noastră este confirmată, vom impune amenzi şi vom solicita schimbări semnificative”, relatează Zona IT.


Articole înrudite